FOTO Dinamo a dat verdictul chiar înaintea meciului cu FC U Craiova! Cine este adevărata Universitatea Craiova
Cele două echipe din Bănie, patronate de Adrian Mititelu și Mihai Rotaru, sunt rivale în Superligă.
Înaintea duelului direct din Superligă, astăzi de la ora 20:00 în Bănie, Dinamo a lăsat de înțeles, într-o postare pe pagina oficială de Facebook a clubului, că FC U Craiova lui Adrian Mititelu este adevărata continuatoare a istoricei echipe Universitatea Craiova, și nu rivala CS Universitatea a lui Mihai Rotaru.
”Suntem de-o seamă…
Ne revedem cu rivala din Oltenia în această seară (ora 20:00), în SuperLiga, pe stadionul "Ion Oblemenco".
De FCU Craiova 1948 ne leagă același an de înființare și o rivalitate istorică.
Cu oltenii lui Mititelu ne-am mai întâlnit de două ori în acest sezon, în luna septembrie, în SuperLigă și în grupele Cupei României.
În primul meci jucat pe Arena Națională a fost 1-0 pentru craioveni, decis de execuția lui William Baeten (61).
În al doilea joc, disputat tot în fața propriilor suporteri, a fost 1-1, Costin Ionuț Amzăr a deschis scorul (18), iar Yassine Bahassa a egalat din penalty (66)”, a scris Dinamo pe Facebook.
FC U Craiova - Dinamo, LIVE TEXT pe Sport.ro de la 20:00
Dinamo se află pe penultimul loc în Superliga României, cu doar un punct în fața celor de la FC Botoșani și are două înfrângerii în debutul acestui an.
Cu aspirații pentru o poziție în play-off, FC U Craiova a început la fel de rău în 2024, cu insuccese și ocupă poziția a 11-a, la șase puncte în spatele lui Sepsi OSK.
De la promovarea grupării oltene din 2021, cele două echipe s-au mai întâlnit de patru ori în principala competiţie internă, de trei ori s-au impus craiovenii, iar o partidă s-a terminat la egalitate.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News