Dinamo a făcut primul transfer al verii! Un campion din Italia este noul jucător al ”Câinilor Roșii”
Dinamo s-a salvat de la retrogradare la baraj, iar ”câinii roșii” nu vor ca această poveste să se repete și în următorul sezon, astfel că cei din conducerea clubului au început deja să ia măsuri.
După ce s-au despărțit de șase jucători dintr-un foc, Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Domagoj Pavicic, Ricardo Grigore, Neluț Roșu și Edgar Ie, alb-roșii l-au convins pe Dennis Politic să semneze un nou contract, valabil până în 2027.
Adrian Caragea a semnat cu Dinamo
Primul jucător transferat în această vară urmează să fie prezentat oficial la echipa din Ștefan cel Mare. Este vorba despre Adrian Caragea, un mijlocaș de 18 ani, care în acest sezon a câștigat campionatul Primavera alături de Sassuolo.
Cel care a dezvăluit mutarea a fost chiar agentul fotbalistului, Cătălin Sărmășan: ”Adrian Caragea este noul jucător al lui FC Dinamo București! Internaționalul român de 18 ani, campion al Italiei la Primavera, a decis să facă pasul către fotbalul la nivel de seniori în tricoul alb-roșu. Mult succes, Dudu, suntem mândri de tine”.
Născut în Spania, Adrian Caragea a început fotbalul la Academia Hagi, iar, în 2021, a făcut pasul la Sassuolo, unde a trecut prin toate grupele de vârstă.
- În acest sezon, Caragea a marcat cinci goluri și a contribuit cu două pase decisive.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News