FOTO Dinamo, cu Dănciulescu în atac și numeroși debutanți, s-a făcut de râs în amicalul cu CS Afumați, nou-promovată în Liga 2!

Dinamo, cu Dănciulescu în atac și numeroși debutanți, s-a făcut de râs în amicalul cu CS Afumați, nou-promovată în Liga 2! Superliga

”Câinii” lui Zeljko Kopic au profitat de pauza competițională pentru a disputa o partidă de pregătire cu divizionara secundă.

FINAL Dinamo - CS Afumați (D2) 0-1

DINAMO: Al. Stoian - Sivis, Patriche (căpitan), Licsandru, Amzăr - Rotund, Olsen, A. Mărginean, Gnahore, Alberto Soro - G. Dănciulescu

UPDATE MIN. 60 Iese Sivis, intră Cristian Costin la Dinamo.

UPDATE MIN. 46 După 0-1 la pauză, Zeljko Kopic face schimbări: ies Gnahore și Olsen, intră juniorul Mihnea Toader și Milanov.

* Citește AICI cine este Gezualdo Dănciulescu, titularul din atacul lui Zeljko Kopic.

* Alexandru Stoian, titularul din poarta lui Dinamo, este un goalkeeper de 19 ani, revenit în această vară la echipă după împrumutul la Unirea Alba Iulia.

* Mijlocașul danez Patrick Olsen (30 de ani) debutează și el la Dinamo. Fostul jucător al lui Inter Milano, Lens, Grasshoppers Zurich, Aalborg BK sau Slask Wroclaw a semnat zilele trecute cu ”câinii”.

12 absenți la Dinamo, 9 dintre ei sunt convocați la echipele naționale

* De la Dinamo lipsesc 12 jucători: Astrit Selmani (convocat la naționala din Kosovo - a rămas rezervă în 0-3 cu România), Josue Homawoo și Kennedy Boateng (convocați la naționala din Togo - ambii au jucat titulari în 1-1 cu Liberia), Ahmed Bani, Cătălin Cîrjan și Alexandru Roșca (convocați la naționala Under 21 - primul a pasat decisiv în victoria 1-0 cu Muntenegru), Antonio Bordușanu, Adrian Caragea și Răzvan Pașcalău (convocați la naționala Under 20), Hakim Abdallah, Dennis Politic și Petru Neagu (indisponibili sau în refacere după accidentări).

CS AFUMAȚI: Chioveanu - Lazăr, Robicek, Cana, Husein - Ghinet, Zainea (căpitan), Paul, Ionică, Gheoroaie - Stanciu

* Mijlocașul Alexandru Ionică este împrumutat de la Dinamo.

Știrea inițială

”Duminica aceasta, la Săftica, începând cu ora 11:00, este programat un meci de pregătire împotriva celor de la CS Afumați (Liga a II-a), ocazia perfectă pentru a reintra în ritm, dar și pentru a-i vedea la treabă pe tinerii împrumutați (Valentin Dumitrache, Alexandru Ionică).

Accesul reprezentanților media și al spectatorilor nu este permis.

Scorul LIVE va fi transmis exclusiv în aplicația Dinamo 1948, iar cel final și echipele vor fi prezentate pe toate canalele de comunicare ale clubului”, a anunțat zilele trecute Dinamo București pe pagina oficială de Facebook a echipei.

Cu ce echipă a semnat vineri Domagoj Pavicic, croatul care a impresionat la Dinamo în sezonul precedent

Croatul Domagoj Pavicic (30 de ani) nu a continuat din vară la Dinamo, după un sezon în care mijlocașul central a fost om de bază în echipa ”câinilor”, cu 20 de meciuri jucate, toate ca titular, în care a marcat un gol și a oferit trei pase decisive.

Pavicic a revenit la Aris Salonic, clubul de care aparținea și care îl împrumutase la Dinamo, iar vineri grecii l-au împrumutat din nou, de data aceasta la FK Sarajevo, una dintre echipele de top din Bosnia și Herțegovina, cu cinci titluri de campioană (ultimul în 2020) și șapte Cupe câștigate (record național), plus alte două succese istorice în fosta Iugoslavie, unde a devenit campioană în 1967 și 1985.

La echipa bosniacă, mijlocașul va fi antrenat de un conațional, Zoran Zekic, fostul tehnician al lui Sheriff Tiraspol sau NK Osijek.

Pavicic, campion în țara natală cu Dinamo Zagreb, are selecții la toate naționalele ”Under” ale Croației, de la categoria U14 până la U21 inclusiv (59 de meciuri și 6 goluri).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!