Dinamo, doua noutati din B! Ce jucatori vin in echipa lui Bratu
Dinamo continua politica de promovare a tinerilor, inceputa in forta dupa instalarea lui Florin Bratu ca antrenor.
Pe langa jucatorii pe care ii au pe lista de prioritati pentru transfer, membrii staff-ului tehnic vor conta in noul sezon si pe pustii Denis Ciobotariu (20 de ani) si Mihai Neicutescu (19 ani). Ambii au fost imprumutati sezonul trecut la Chindia Targoviste. Ciobotariu a jucat 32 de meciuri si a marcat inclusiv contra lui FC Voluntari, in barajul de promovare / retrogradare, in timp ce Neicutescu a strans 20 de apritii si 4 reusite. Ultimul a fost la reunirea lotului dinamovist si a anuntat ca vrea sa-l impresioneze pe Bratu si sa ramana. Fundasul Ciobotariu, fiul lui Liviu Ciobotariu, a fost invoit si se va prezenta la antrenamente zilele viitoare.
"M-am intors la Dinamo si am fost la reunire. Jucatorilor de la Chindia le doresc mult succes in continuare. Imi doresc sa joc de acum inainte in Liga 1. Mi-am dorit sa promovez cu Targoviste in prima liga. Acum sunt la Dinamo si sper sa confirm aici", a spus Neicutescu pentru dbonline.ro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News