Locul 3 în Superligă, la un punct în spatele liderului U Cluj și rivalei FCSB, Dinamo nu se va putea baza pe trei titulari în primul meci oficial din 2025, derby-ul cu Universitatea Craiova de duminică.
Raul Opruț, Patrick Olsen și Cristian Costin sunt cu toții supendați, cu mențiunea că Opruț va lipsi și în etapa următoare, când echipa lui Zeljko Kopic joacă un alt derby, cu U Cluj.
Radio Dinamo 1948 precizează că administratorul special Andrei Nicolescu va activa clauza de transfer definitiv în cazul fundașului stânga.
,,În cadrul clubului am stabilit clar că se va activa clauza lui Oprut, dar nu are rost să o facem de acum ținând cont că termenul limită este 30 mai. Și la Andrei Mărginean este foarte pozitivă evoluția lui și cred că și la el se va activa clauza pentru că evoluțiile lui sunt din ce în ce mai bune și cred că poate să devină un reper tot mai bun pentru fotbalul din Romania”, a declarat Andrei Nicolescu.
Raul Opruț va fi transferat definitiv de Dinamo
,Fanii dinamoviști sunt unici în România. Am simțit asta chiar și ca adversar. Momentul cel mai frumos pentru mine a fost când am jucat la Sibiu și au cântat imnul cu fularele sus. A fost un moment care m-a marcat și m-a făcut să înteleg ce înseamnă Dinamo. Fanii ne susțin peste tot, iar noi simțim asta și le suntem recunoscători.
Mesajul meu este să fie lângă echipă, să ne susțină indiferent de rezultat. După cum ați văzut și sezonul ăsta, am avut perioade bune, dar și meciuri mai puțin reușite, cum au fost cele cu FCSB. Ne-am dorit enorm să câștigăm pentru suporteri. Cred că cel mai important este să fie alături de noi, să ne încurajeze și să cânte, pentru că simțim asta pe teren și chiar apreciem enorm sprijinul lor”, a declarat Raul Oprut pentru Radio Dinamo1948.
Două nume noi la Dinamo după transferul lui Alexandru Pop! ”Ambii sunt jucători creativi, cu un nivel foarte bun”
Dinamo a reușit un singur transfer în această iarnă, atacantul Alexandru Pop de la Oțelul Galați.
Totuși, în cantonamentul „câinilor” din Antalya, antrenorul Zeljko Kopic a avut la dispoziție alte două nume noi, mijlocașii ofensivi Eduard Ilincaș (15 ani) și Antonio Cristea (16 ani), promovați la prima echipă de la juniori.
”Ilincaș Eduard (2009) și Cristea Antonio (2008) se antrenează alături de componenții lotului primei echipe Dinamo București în cantonamentul din Turcia.
Marius Dulca, directorul Academiei Dinamo 1948, ne-a declarat despre acești copii: <<Edy și Antonio sunt doi jucători care performează deja la categorii superioare nivelului lor de vârstă. Ambii sunt jucători creativi, cu un nivel foarte bun de informare și de luare a deciziilor în joc, jucători care au un potențial de dezvoltare imens. Mă bucur că au parte de o asemenea experiență la prima echipă!>>”, a scris Academia de Fotbal Dinamo București pe pagina oficială de Facebook.