Dinamo încearcă un transfer spectaculos! ”Câinii” vor să aducă un portar cotat la un milion de euro

Dinamo încearcă un transfer spectaculos! ”Câinii” vor să aducă un portar cotat la un milion de euro Superliga

Dinamo vrea să aducă un portar, după ce a primit ”liber” la transferuri.

Dinamo a primit ”liber” la transferuri și i-a adus deja pe Constantin Nica și pe Răzvan Popa. ”Câinii” vor să-și ”betoneze” lotul până la reluarea campionatului și au pus ochii și pe un portar.

Conducerea din ”Ștefan cel Mare” lucrează în aceste zile pentru transferul lui Plamen Iliev (30 de ani), fost portar la Astra, ultima oară la campioana Bulgariei, Ludogoreț, alături de care a câștigat titlul în ultimii trei ani.

Plamen Iliev este o țintă pentru Dinamo

 

Iliev și-ar dori o revenire în România, chiar și la Dinamo, echipă care trece printr-o perioadă delicată din punct de vedere financiar. Cele două părți au demarat deja negocierile, notează Fanatik.ro.

Un milion de euro este cota de piață a portarului bulgar, care a strâns 59 de meciuri pentru Ludogoreț în ultimele trei sezoane.

Pe lângă Iliev, și Gabriel Torje ar fi o țintă pentru Dinamo. Mijlocașul este liber de contract, după ce a evoluat ultima oară în liga secundă din Turcia.

Cu șase puncte după șapte partide, Dinamo este pe locul 14, și se pregătește pentru meciul cu FCSB, programat duminica viitoare.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!