Dinamo își ”betonează” ofensiva! Rednic a pus ochii pe un atacant trecut pe la AS Roma
Mircea Rednic vrea să întărească urgent lotul lui Dinamo și a pus ochii pe un atacant, care a fost deja ”testat” de experimentatul antrenor.
Este vorba despre Tomas Vestenicky (25 de ani), atacant slovac, cu 11 selecții în naționala U21 a țării sale, scrie Fanatik.ro.
Rednic a ”testat” un jucător crescut de AS Roma
Acesta a fost crescut de AS Roma și a fost chiar și în lotul primei echipe, dar nu a apucat să debuteze pentru capitolini
Se întâmpla în sezonul 2015-2016. De atunci, acesta a mai trecut pe la Modena, Cracovia, FC Nitra și Chaika Peschanokopskoe (formație din liga a treia rusă).
Vestenicky are 39 de goluri marcate în cariera sa și este evaluat la 300.000 de euro de site-urile de specialitate. Urmează ca Rednic să ia o decizie în privința lui până la finalul acestei săptămâni.
Cu Dinamo s-a mai înțeles și Ismail Mustafa (32 de ani), bulgar de origine turcă. Acesta ar urma să semenze și să fie prezentat mâine, altături de francezul Michel Espinosa, un francez în vârstă de 28 de ani.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News