”Câinii” au deschis scorul în minutul 38 al meciului, după ce Abdallah a trimis un șut violent spre Ronald Niczuly, deviat de Ninaj în propria poartă.

Covăsnenii au restabilit însă egalitatea pe final, după ce Denis Haruț a fructificat elegant o lovitură de la 11 metri survenită în urma intervenției VAR.

Dinamo - Sepsi OSK a avut loc sâmbătă seară pe stadionul ”Arcul de Triumf”, în etapa cu numărul 18 din sezonul regulat al SuperLigii României.

Dinamo e prima! Cum arată SuperLiga României

Victoria cu Sepsi i-ar fi asigurat, cel puțin pentru moment, prima poziție în clasamentul SuperLigii lui Dinamo. Remiza o situează însă pe poziția secundă. 

”Câinii” au 29 de puncte după 18 etape și se află la o lungime de ”U” Cluj, care se poate distanța luni, la duelul cu UTA Arad de pe ”Cluj-Arena”.

Dinamo e la o lungime în fața Universității Craiova și a celor de la CFR Cluj și riscă acum să mai coboare câteva locuri până la finalul etapei.

Șapte victorii a înregistrat până acum formația dirijată de Zeljko Kopic, la care s-au adăugat opt rezultate de egalitate și trei înfrângeri. 27 de goluri a marcat Dinamo în SuperLiga, în timp ce a primit 19.