Clubul din Ștefan cel Mare a anunțat astăzi transferul experimentatului fundaș stânga spaniol Antonio Luna, în vârstă de 33 de ani. Luna a efectuat în această dimineață vizita medicală, iar clubul a oficializat semnarea contractului.
Prin intermediul aplicației oficiale, Dinamo a transmis:
"Clubul Dinamo 1948 București anunță, prin intermediul aplicației oficiale, semnarea fundașului stânga Antonio Luna. Antonio Luna va îmbrăca tricoul alb-roșu pentru restul sezonului curent, cu posibilitatea de prelungire pentru încă un an. Mult succes, Antonio!"
CV-ul lui Antonio Luna
Antonio Luna aduce la Dinamo o vastă experiență, acumulată în două dintre cele mai puternice campionate din Europa. Fost internațional de juniori și tineret al Spaniei, Luna a bifat 125 de meciuri în La Liga și 17 apariții în Premier League, evoluând pentru echipe de renume.
În cariera sa, fundașul stânga a jucat pentru Sevilla, Almeria, Mallorca, Aston Villa, Hellas Verona, Spezia, Eibar, Levante, Rayo Vallecano, Girona, Cartagena și Volos.
Transferul său la Aston Villa, în 2013, a reprezentat un moment important, Sevilla vânzându-l pentru două milioane de euro.
Deși nu a reușit să se impună pe termen lung în Premier League, cariera sa a continuat în Italia și Spania, unde a jucat pentru cluburi importante din Serie A și La Liga.
O pată în carieră
Cu toate acestea, cariera lui Antonio Luna nu a fost lipsită de controverse. În 2021, fundașul a fost implicat într-un scandal mediatic, după ce a apărut într-un sex-tape, fapt ce a dus la o condamnare la doi ani de închisoare cu suspendare.