Dinamo ”sparge banca”! Ce prime pregătește conducerea pentru salvarea de la retrogradare

Dinamo ”sparge banca”! Ce prime pregătește conducerea pentru salvarea de la retrogradare Superliga

Dinamo s-a distrat în ultima etapă a play-out-ului cu UTA Arad. Partida s-a încheiat 2-0, iar ”câinii” s-au salvat de la retrogradarea directă.

Formația dirijată de Zeljko Kopic se va duela însă la barajul pentru menținere/promovare în Superliga României cu Csikszereda Miercurea Ciuc luni, 20 mai, de la ora 20:00.

Dinamo ”sparge banca”! Ce prime pregătește conducerea pentru salvarea de la retrogradare

Conform DigiSport, conducerea a promis prime pentru jucători în valoare de 150.000 de euro în cazul în care ”câinii” vor reuși să treac de Csiskzereda la barajul de luni.

Dinamo a terminat play-out-ul Superligii pe locul 13, cu 25 de puncte, la egalitate cu FC Botoșani. Două victorii, patru remize și trei eșecuri au înregistrat ”câinii” în partea a doua a campionatului.

Cu UTA Arad, Abdallah a deblocat tabela de marcaj în minutul 15, iar Răzvan Patriche a majorat diferența și a setat scorul meciului, 2-0, în minutul 21 al confruntării.

Ce a spus Dumitru Dragomir despre Dinamo - UTA 2-0

Într-o emisiune la Fanatik, Dumitru Dragomir a fost întrebat dacă "a fost blat la Dinamo - UTA". Fostul președinte al Ligii a răspuns cu "nu", dar le-a transmis dinamoviștilor că trebuie să îi arate recunoștință lui Mircea Rednic "toată viața".

Dragomir spune că se aștepta la un astfel de deznodământ, cu Dinamo salvată de la retrogradare după o victorie cu UTA, și aduce în discuție gestul fanilor dinamoviști, care au scandat numele lui Mircea Rednic imediat după meci.

"Nu a fost blat, dar toată viață să-l respecte pe Rednic. Suporterii nu sunt proști. După meci, tot stadionul: 'Mircea Rednic'. Bravo! Bineînțeles, eu am știut (n.r - că Dinamo se va salva). Când am spus cine retrogradează... fiul meu a zis că am gura aurită. Vreau să scot în evidență și seriozitatea celorlalți antrenori.

Eu știam sigur că Rednic... parte din viața lui a fost aici. Și Rednic nu se răzbună. Nu uită, dar nu se răzbună. Alții te așteaptă o viață să-ți rupă gleznele", a spus Dumitru Dragomir.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!