Dorin Rotariu are o altă ofertă din Liga 1

Sport.ro v-a anunțat în exclusivitate că Dorin Rotariu (28 de ani) și-a reziliat contractul cu Ludogorets (Bulgaria). 

Mircea Rednic, antrenor la UTA, a dezvăluit sâmbătă că oficialii 'Bătrânei Doamne' nu negociază numai cu Vali Gheorghe, care și-a reziliat contractul cu FCSB, ci și cu Dorin Rotariu. 

Dorin Rotariu e liber de contract

Fotbalistul timișorean în vârstă de 28 de ani și-a reziliat contractul cu Ludogorets și s-a întors în România, de unde a primit o primă propunere de la Dinamo, formația la care s-a consacrat, unde a fost antrenat și de Mircea Rednic. 

Nepotul lui Iosif Rotariu vrea să revină în atenția selecționerului Edward Iordănescu și știe că trebuie să joace pentru a reintra în grupul jucătorilor urmăriți de staff-ul naționalei, locul 2 în Grupa I din preliminariile pentru Campionatul European din Germania. 

Rednic a povestit că l-a și ajutat pe Rotariu când s-a transferat de la Dinamo la FC Brugge, prima formație din străinaătate pentru care a evoluat extrema dreaptă. 

Dorin Rotariu, ofertat de UTA

„Sunt doi jucători care au promis că ne iau în considerare, nu că e sigur că vin la noi, așa cum s-a înțeles. E vorba de doi jucători români foarte importanți, Vali Gheorghe și Dorin Rotariu. Prefer să risc și să aștept până pe 31 august și dacă nu își găsesc ceva afară, atunci discutăm. Mi-au cerut să mai așteptăm 4-5 zile pentru a vedea ce soluții au în străinătate. Cu Rotariu am și lucrat și l-am ajutat cu transferul la Club Brugges.

Îl cunosc, dar având în vedere condițiile cu care era obișnuit în ultima perioadă își dorește să continue afară. Vali Gheorghe a fost în Turcia deja, cred că dacă era ceva interes, ar fi semnat deja. Dar, rămâne de văzut, îi așteptăm până la încheierea perioadei de transferuri din străinătate”, a spus antrenorul Mircea Rednic, potrivit Sport Arad.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!