Dorinel Munteanu a făcut scandal după victoria Oțelului cu FC Hermannstadt. Cine l-a scos din minți
Antrenorul liderului din Superliga și-a pierdut cumpătul la finalul meciului cu FC Hermannstadt.
Nici bucuria victoriei nu l-a putut calma pe Dorinel Munteanu. Antrenorul Oțelului Galați a fost protagonistul unui incident violent la finalul meciului câștigat cu 1-0 în fața celor de la Hermannstadt, în cadrul celei de-a patra runde a Superligii.
Deși echipa sa a obținut trei puncte importante și s-a instalat în fruntea clasamentului cu 10 puncte, "Neamțul" a avut o reacție explozivă la adresa unui spectator. Imediat după fluierul final, tehnicianul s-a îndreptat spre tribune și a încercat să pună la punct un fan, fiind reținut cu greu de membrii staff-ului său, potrivit GSP.
Oțelul, liderul surpriză din Superliga
5.580 de spectatori prezenți pe stadion au asistat la victoria obținută de Oțelul Galați în fața lui FC Hermannstadt cu un gol marcat în minutul 87.
Oțelul este neînvinsă în acest început de sezon și a obținut victorii importante în fața unor adversari precum FC Botoșani, FCSB și Hermannstadt. Singurele puncte pierdute au fost în meciul cu Farul Constanța, încheiat la egalitate, scor 0-0.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News