Dorinel Munteanu, antrenorul celor de la Oțelul Galați, a avut o nouă reacție controversată la finalul meciului cu Rapid București, încheiat cu scorul de 0-0.
Meciul, disputat pe stadionul "Superbet Arena" din Giulești, a fost unul echilibrat, dar fără goluri, în ciuda încercărilor ambelor echipe de a marca.
Dorinel Munteanu a luat foc! S-a dus "glonț" la un jucător și l-a făcut praf după remiza cu Rapid
După partida tensionată, Munteanu s-a dus direct la Maxim Cojocaru, jucător pe care l-a introdus pe teren în minutul 90+2 în locul lui Frederic, și a avut o reacție vehementă. Antrenorul l-a urmărit pe jucător de-a lungul terenului, țipând la el și chiar mimând că ar vrea să-l lovească.
Deși nu a avut loc un incident fizic, atitudinea sa a atras atenția, mai ales că vine la doar o săptămână după ce Munteanu a fost criticat pentru bruscare și criticile aduse unui alt jucător, David Maftei, în meciul cu Dinamo.
VEZI GALERIA FOTO