Dorinel Munteanu trage o concluzie cu privire la situația de la Oțelul Galați
Dorinel Munteanu (55 de ani) e legitimat în acest moment la Oțelul Galați.
Antrenorul se află pe banca tehnică a celor de la Oțelul Galați din iulie 2021, unde mai are contract până la finele sezonului 2024/25.
Dorinel Munteanu trage o concluzie cu privire la situația de la Oțelul Galați
Oțelul Galați se află în acest moment pe locul 11 în campionat, cu 26 de puncte înregistrate după 21 de etape desfășurate în primul eșalon al României.
Dorinel Munteanu a vorbit despre situația de la Galați și a subliniat că situația financiară de la club trebuie să se regleze neapărat, pentru a-și menține planurile.
De asemenea, fostul internațional român a precizat că începând cu doi ianuarie va pleca în cantonament alături de elvii săi la Vatra Dornei, în vederea restartului sezonului.
”Situația financiară trebuie să se regleze, să fie cum trebuie să fie. Oamenii care au sponsorizat această echipă să se țină de cuvânt și să îmi dea cel puțin cel mai mic buget din Liga 1. Adică să se țină de cuvânt
Eu nu le-am cerut mai mult, le-am cerut cât mi s-a promis. Cel mai mic buget din Liga 1. Dacă nici acest buget nu pot să mi-l pună la dispoziție, schimbăm planurile. Obiectivele, nu planurile!
Vedem, mai sunt câteva zile, până la 1 ianuarie avem de discutat și voi avea discuții cu toată lumea. Pe 2 ianuarie am sunat adunarea și avem cantonament la Vatra Dornei”, a spus Dorinel Munteanu, potrivit iamsport.ro.
Dorinel Munteanu a antrenat-o pe Oțelul Galați și în perioada iulie 2009 - august 2012, moment în care a strâns 119 prezențe la cârma echipei și o medie de 1.56 puncte pe meci.
În etapa #22 din Superliga României, Oțelul Galați va face deplasarea în Ilfov pentru partida împotriva celor de la FC Voluntari, de luni, 22 ianuarie. Ora exactă încă nu a fost comunicată.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News