Dragomir, reacție neașteptată după ce Rapid l-a transferat pe Ongenda

Dragomir, reacție neașteptată după ce Rapid l-a transferat pe Ongenda Superliga

Rapid a dat o adevărată lovitură, miercuri, pe piața transferurilor.

Din articol

Mijocaşul ofensiv a semnat un contract valabil pentru un an şi jumătate, până în vara lui 2024. Deși e perceput drept unul dintre cei mai valoroși fotbaliști străini care au evoluat în ultimul deceniu în Liga 1, francezul nu-l impresionează pe Dragomir.

Fostul șef al LPF s-a arătat sceptic în privința capacității lui Ongenda de a crește substanțial jocul echipei lui Adi Mutu.

„Un jucător talentat! Nu știu cât de mult se poate adapta la Rapid, cu toate că este mingicar de Rapid. Va câștiga suporterii. Dar nici el nu e jucător de travaliu, cu capacitate mare de efort. Nici el nu e jucător de competiție mare. Unde a jucat? A jucat la Botoșani și câteva meciuri afară. Nu e jucător de campioană. Pentru galerie, e bun. E mingicar, mai trage, mai driblează… e exact ce trebuie galeriei”, a precizat Dragomir, potrivit as.ro.

  • FC Rapid întâlneşte formaţia CS Mioveni, vineri, de la ora 20:00, într-o partidă contând pentru etapa a 26-a a Superligii.

Ce a declarat Ogenda

“Mă simt foarte bine. Am ales să vin la Rapid pentru că este un club important în istoria fotbalului românesc, este o echipă bună, care a arătat bine în acest sezon. Am jucat de două ori împotriva Rapidului. Este o echipă puternică şi are o mentalitate bună. Jucătorii se luptă pentru fiecare minge, aleargă foarte mult. Meciurile jucate împotriva Rapidului au fost nişte meciuri foarte dificile.

Mă simt bine din punct de vedere fizic, chiar dacă nu am mai jucat din luna noiembrie. M-am antrenat constant în această perioadă. Cu siguranţă, Rapid reprezintă o oportunitate pentru mine să revin în fotbal la nivel înalt. Cluburile mari atrag trofee mari. Sunt nerăbdător să joc pe Giuleşti. Am văzut că aici este o atmosferă incredibilă. Aşa arată fotbalul pe care îmi place să îl joc”, a declarat Ongenda pentru fcrapid.ro.

Crescut la juniorii lui PSG, francezul a debutat pentru echipa mare a parizienilor în 2012, bifând 11 meciuri pentru actuala formaţie a lui Messi, Neymar şi Mbappe, pentru care a şi înscris o dată, într-un meci cu Lorient. În 2015, a jucat în toate meciurile parizienilor din International Champions Cup, contra lui Manchester Utd, Chelsea, Fiorentina şi Benfica.

Ulterior, Ongenda a fost împrumutat la Bastia, iar în 2017 a fost transferat la Zwolle. După un sezon în Olanda a ajuns în Spania, la Real Murcia, pentru ca apoi să se transfere în România, la FC Botoşani. La clubul din Moldova a evoluat un an şi jumătate, fiind apoi luat de Chievo, în Serie B, unde a jucat numai trei meciuri de campionat. În 2020, s-a reîntors la FC Botoşani, iar de la începutului anului trecut a ajuns la Apollon Limassol, formaţie cu care a luat campionatul în Cipru, dar şi Supercupa Ciprului.

Pe lângă trofeee din Cipru, Ongenda mai are 3 titluri ale Franţei (2014, 2016, 2017), cu PSG, o Cupă a Franţei (2016), 4 Supercupe ale Franţei (2014, 2015, 2016, 2017) şi 0 Cupă a Ligii Franţei (2016).

  • În vârstă de 27 de ani, Ongenda a evoluat pentru naţionalele de juniori şi tineret ale Franţei, U16, U17, U18, U19 şi U21, participând la Campionatele Europene U17 (2012) şi U21 (2015).
  • Noul jucător al Rapidului a câştigat în 2008 şi 2011 premiul “Titi d’Or”, un trofeu acordat celui mai promiţător fotbalist al academiei lui Paris Saint Germain. Singurul jucător care a mai obţinut acest trofeu de două ori este jucătorul lui Bayern Munchen Kingsley Coman.
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!