Duckadam nu înțelege ce se întâmplă cu un jucător de la FCSB: "Nu-și revine! A jucat slab"
Fostul președinte de imagine de la FCSB spune că este surprins de forma arătată de unul dintre jucătorii în care Gigi Becali își punea mari speranțe.
Darius Olaru (23 de ani) a fost om de bază în acest sezon la FCSB, însă prestațiile sale au fost șterse în ultima vreme. Jucătorul născut la Mediaș nu a reușit să marcheze niciun gol în cele 17 meciuri strânse în acest sezon, remarcându-se doar prin trei pase decisive, toate în derby-ul cu Dinamo, scor 6-0.
Duckadam: "Mă miră faptul că nu-și revine Olaru. A jucat slab"
Duckadam spune că este surprins de forma slabă a lui Olaru, însă consideră că decizia ca mijlocașul să fie lăsat pe banca de rezerve la meciul cu Gaz Metan Mediaș este una justificată.
"Pe mine mă miră faptul că nu-și revine Olaru, un jucător în care s-au pus mari speranțe când a revenit după accidentare. A jucat slab, acum văd că e rezervă. A jucat slab, d-aia cred că a și fost înlocuit", a declarat Helmut Duckadam, la Digisport.
Transferat de la Gaz Metan Mediaș, la începutul anului trecut, pentru 600.000 de euro, Olaru a avut evoluții bune la FCSB în stagiunea precedentă, când a reușit să marcheze de opt ori și să ofere două pase decisive în 31 de partide. În această vară, patronul Gigi Becali declara că așteaptă 10 milioane de euro în schimbul mijlocașului ofensiv.
"Dacă cineva dă 10 milioane, îl dau pe Darius Olaru. Am cerut 10 milioane de euro pentru el. Mi-au spus: 'Nu laşi mai jos?' I-am spus că nu las niciun euro. Oferta a fost de la un impresar, nici nu mi-a spus ce echipă. De fapt, nici nu a fost o ofertă, a fost o întrebare", spunea Gigi Becali, la emisiunea Ora Exactă în Sport, de la Pro X.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News