Dumitru Dragomir a precizat faptul că Dinamo, surpriza campionatului până acum, va încheia sezonul regulat între primele 6, astfel, va evolua în play-off-ul SuperLigii.
Dumitru Dragomir anunță surpriza SuperLigii: ”Intră în primele 6”
”Câinii” se situează momentan pe locul 5 cu 18 puncte înregistrate după 12 etape: patru victorii, șase remize și două eșecuri a consemnat trupa lui Zeljko Kopic.
”Dinamo intră în primele șase. Dinamo a intrat pe mâna unui om care se pricepe”, a spus Dumitru Dragomir într-un interviu pentru Sport.ro și Pro TV.
Dinamo a obținut trei remize consecutive în campionat: 1-1 vs. Oțelul Galați, 2-2 vs. FC Botoșani și 1-1 vs. Farul Constanța. ”Câinii” se pregătesc acum de FCSB.
Derby-ul cu gruparea roș-albastră este duminică, 20 octombrie, de la ora 21:00, și va avea loc pe Arena Națională. Cele două se vor întâlni în etapa #13 din sezonul regulat.
- Partida va putea fi urmărită și în format LIVE TEXT pe www.sport.ro, cât și pe Facebook Sport.ro
Dumitru Dragomir a dat verdictul și despre Rapid
Formația dirijată de Marius Șumudică se situează în clipa de față pe locul 12, în a doua jumătate a clasamentului. După 12 etape, Rapid a înregistrat 13 puncte: două victorii, șapte rezultate de egalitate și trei înfrângeri.
”(n.r. Când credeți că ia Rapid campionatul?) Dacă are răbdare (n.r. Dan Șucu) cu Șumudică, poate la anul o să-l ia! Anul ăsta să se forțeze să intre în primele 6, ceea ce nu cred”, a spus Dumitru Dragomir pentru Sport.ro și Pro TV.