Dumitru Dragomir, fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), a vorbit despre Oțelul Galați, echipa pregătită de Dorinel Munteanu.

Dumitru Dragomir: ”Asta e cea mai slabă echipă din România”

Fostul șef LPF susține că Oțelul are un lot slab, dar chiar și așa, bunele evoluții ale gățănenilor sun datorate de perspicacitatea lui Dorinel Munteanu.

Moldovenii se clasează pe locul 9 în SuperLiga cu 23 de puncte obținute: cinci victorii, opt rezultate de egalitate și șase înfrângeri a însemnat Oțelul până acum.

”Cea mai slabă echipă din România, în opinia mea, este Oțelul Galați. Cea mai slabă echipă! Știi datorită cărui fapt s-a bătut la play-off? Au un antrenor excepțional! Este 99% meritul lui Dorinel Munteanu.

(n.r. Ar trebui Dorinel Munteanu să meargă la o echipă mai puternică din campionat?) Categoric! E greu la Galați. Oțelul n-are banii necesari ca să transfere jucători. Trăiesc de pe o zi pe alta”, a spus Dumitru Dragomir, potrivit fanatik.

Pentru Oțelul Galați urmează meciul cu UTA Arad de sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 14:30. 

În ultimele trei etape, gălățenii au înregistrat două eșecuri (1-4 vs. FCSB și 0-1 vs. Hermannstadt), dar și un rezultat pozitiv (1-0 vs. Farul Constanța).