Dumitru Dragomir intervine în scandalul momentului: „De invidie i se pun tălpi!” Metoda prin care Pintilii poate da indicații

Dumitru Dragomir intervine în scandalul momentului: „De invidie i se pun tălpi!” Metoda prin care Pintilii poate da indicații Superliga

Dumitru Dragomir are o propunere pentru ca Mihai Pintilii să aibă dreptul de a da indicații, iar măsurile lui Lucian Burchel să fie respectate.

FCSB a câștigat primul joc oficial din 2023. Roș-albaștrii s-au impus pe terenul lui FC Hermannstadt, 1-0, grație golului înscris de Billel Omrani (29 ani). Atacantul algerian a punctat în minutul 75, la doar 7 minute după ce a fost introdus în teren de Mihai Pintilii (38 ani), în locul lui David Miculescu (21 ani). 

Dumitru Dragomir propune o soluție pentru ca Mihai Pintilii să fie lăsat să dea indicații 

Mihai Pintilii a fost din nou inspirat, când i-a aruncat în luptă pe Florinel Coman (24 ani) și Billel Omrani (29 ani). Numai că, fostul închizător al roș-albaștrilor riscă o suspendare de minimum 4 etape, după ce Lucian Burchel (58 ani) a reclamat că a pregătit echipa în cantonamentul din Antalya. 

În tot acest conflict, Dumitru Dragomir (76 ani) este de părere că șeful Școlii de Antrenori din Românie este prea dur cu Mihai Pintilii. Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal militează pentru o măsură care să-i avantajeze pe fotbaliștii care au jucat la nivel înalt și au îmbrăcat tricoul echipei naționale. 

„Eu nu îl critic pe Pintilii. E democraţie, poţi să spui orice despre oricine fără să jigneşti. Au exagerat puţin. Pintilii a fost ca fotbalist peste Burchel. Meseria de fotbalist este la fel ca şi croitoria. Dacă vezi că ai rezultate, cum a avut Prepeliţă, Croitoru, de ce să nu îi laşi? Este o sită. Sita cerne, dacă are rezultate este meseriaş, dacă nu, e gata.

Să aveţi voi sute în buzunar câte legi proaste sunt în această ţară. Cei care conduc fotbalul să se aşeze şi să rezolve această problemă. Cei care au fost fotbalişti şi care au jucat în echipa naţională, nu poţi să îi pui lângă cei care nu au jucat niciodată.

Eu sunt de acord să facă şcoala, dar nu îi pui piedici. Aşa este aici. Noi nu putem să ne dezvoltăm. Eu nu spun că Burchel nu are dreptate. Pintilii a făcut în Republica Moldova, tot România este şi acolo. Eu sunt de acord să facă şcoala, dar nu îi pui piedici. Aşa este aici. Noi nu putem să ne dezvoltăm. În altă parte, cel care are rezultate, este promovat.

Pe parcursul vieţii, m-au făcut hoţ, securist. Una nu a fost adevărată. Ani de zile nu mă lăsau în pace. Au fost procese peste procese. Nici nu eram în dosare şi îmi dădeau câte 8 ani, 10 ani, 12 ani. Chiar dacă unii judecători sunt agăţaţi de nas, de sistem, au conştiinţă. Nu te bagă la puşcărie imediat.

Din invidie i se pun tălpi lui Pintilii. Se dovedeşte că nu neapărat trebuie să ai o diplomă universitară ca să o faci bine. Dacă ia campionatul, îl excluzi din viaţa sportivă? Asta este o meserie. Nu înveţi studenţii”, a declarat Dumitru Dragomir pentru Fanatik

Totodată, „Oracolul din Bălcești” consideră că dacă Valeriu Argăseală (67 ani), președintele FCSB-ului, ar fi fost directorul tehnic al FRF-ului, fucție pe care o ocupă Mihai Stoichiță (68 ani), Mihai Pintilii nu ar mai fi fost atacat din toate părțile. 

„În loc să fie ajutat, i se pun tălpi. Şi nu sunt de acord cu chestia asta. Eu l-aş fi chemat pe Vali Argăseală şi l-aș fi angajat director tehnic. Îi mai făcea ceva Federaţia? Îl durea în cot. Şi atunci, indirect, îl ajutai. Dar nu îl suspendam. Cum, mă, frate? Are rezultate şi îl curăţ? Păi ce suntem noi?”, a spus Dumitru Dragomir.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!