EXCLUSIV Dumitru Dragomir și predicția pentru noul sezon: ”Poate să meargă spre titlu”
Rapid debutează în noul sezon pe teren propriu, cu Sepsi, de la ora 21:30.
Înainte de meciul din Giulești, Dumitru Dragomir, fostul șef al LPF, a vorbit despre Cristiano Bergodi (58 de ani), recent numit în funcția de antrenor principal al Rapidului, după plecarea lui Adrian Mutu.
Dumitru Dragomir, despre Bergodi: ”Va fi toată lumea cu el”
Italianul a fost favoritul conducerii încă de la început, în ciuda faptului că Marius Șumudică (52 de ani) și-a dorit să preia echipa sa de suflet.
Dragomir spune că Bergodi va avea parte de liniște la Rapid și ar putea să se bată la titlu cu actuala sa echipă.
„Dacă începe bine, va fi toată lumea cu el. O să vedeți! Rapidul îl lasă tot anul, domnule! Ce e aia să-l angajezi și să-l dai afară? Poate să meargă și spre titlu, pentru că e o treabă serioasă acolo”, a spus Dragomir, pentru PRO TV.
Cristiano Bergodi este ultimul antrenor care a adus un trofeu în Giulești. În 2007, cu el pe bancă, Rapid a învins Dinamo în duelul pentru Supercupa României, la loviturile de departajare. Acela a fost și meciul în care a debutat la Rapid Vladimir Bozovic, cel devenit un adevărat idol pentru suporteri.
Antrenorul italian a mai pregătit în România echipele FC Național, CFR Cluj, Poli Iași, FCSB, ASA Tg. Mureș, FC Voluntari și Universitatea Craiova.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News