Finanțatorul vrea să transfere și un mijlocaș central, iar Dumitru Dragomir știe exact ce are nevoie FCSB.

Dumitru Dragomir crede că Gigi Becali are nevoie de un jucător precum Tobias Christensen

Fostul președinte al LPF consideră că Gigi Becali ar trebui să transfere un mijlocaș cu un profil asemănător lui Tobias Christensen, fotbalistul celor de la Rapid.

Ajuns în toamnă la echipa patronată de Dan Șucu de la Fehervar, mijlocașul norvegian s-a impus destul de repede la Rapid. Christensen a strâns 9 meciuri pentru Raapid și a contribuit până în acest moment cu două pase decisive.

  • 1,5 milioane de euro este cota de piață a lui Tobias Christensen, potrivit Transfermarkt.

Ăsta de la Rapid, de l-a luat Șucu, Christensen. Genul ăsta de jucător îi trebuie lui Gigi. Îi trebuie jucător de pasă. E bun, dar n-are forță în picioare. Trebuie să lucreze la trenul inferior și atunci va fi jucător foarte bun. Are inteligență de joc bună.

Mingicar. Sunt puțini în lume care stăpânesc mijlocul terenului. Scot și de la adversar minge, dar fac și faza de atac. Pune în lumină vârfurile de atac. Ca vârf poți fi numărul 1, dar nu poți da randament dacă nu ai în spate pe cineva care să te pună în valoare. Alergi ca tâmpitul acolo în față”, a spus Dumitru Dragomir la Fanatik.

Dan Șucu a plătit 700.000 de euro pentru Tobias Christensen

Tobias Christensen a început fotbalul la Vigor, unde a debutat la prima echipă în 2015. După câteva luni, a fost transferat la Start. Trei ani mai târziu, Molde l-a transferat pentru 400.000 de euro și l-a vândut în 2021 laa Valerenga.

În 2023, Fehervar l-a cumpărat pentru 850.000 de euro. La gruparea maghiară, Christensen a strâns 57 de meciuri, a înscris zece goluri și a oferit opt pase decisive.

Dan Șucu a plătit în schimbul lui Tobias Christensen 700.000 de euro.