"Dupa al doilea meci m-a sunat si mi-a zis ca vrea sa reziliem!" Gigi Becali nu i-a dat nicio sansa jucatorului adus de la Astra
Gigi Becali este cunoscut pentru ispravele sale cu jucatorii, iar un fundas dezvaluie noi detalii despre patronul FCSB.
Claudiu Belu, jucator adus de FCSB in vara trecuta de la Astra Giurgiu, nu a avut sansa sa demonstreze ce poate si a plecat foarte devreme. Este imprumutat din iarna la Voluntari, unde spera sa isi arate adevarata valoare.
Fundasul a dezvaluit cum a semnat cu echipa lui Becali si cum a fost la discutiile de la palat. "Prima data, am vorbit cu Gigi Becali la telefon, m-am dus la palat, am discutat despre contract, dar si despre alte lucruri.
Ne-am inteles, iar dupa o perioada m-am dus sa semnez. A fost totul bine pana la al doilea meci, cand m-a sunat si mi-a zis ca vrea sa reziliem. M-a socat, desi stiam cum e. La FCSB, daca mergi liber de contract, e mai greu, daca se dau bani pe tine, ai sanse mai mari.", a spus Belu la Telekom Sport.
Fundasul dreapta a reusit sa adune doar 5 meciuri in tricoul ros albastru si este clar dezamagit ca nu a reusit sa se impuna. El este cotat la 475 de mii de euro in acest moment si va reveni pe teren in weekend-ul viitor, in meciul Voluntari - Clinceni.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News