VIDEO EXCLUSIV După ce a auzit pretențiile lui CFR Cluj, Ciprian Marica a anunțat un preț uriaș pentru vedeta de la Farul

Ciprian Marica, acționar la Farul Constanța, a vorbit despre unul dintre cei mai promițători tineri din echipă, Alexi Pitu (20 de ani).

Format la Academia Hagi, Pitu traverseză cel mai bun sezon din carieră, cu 5 goluri și 5 pase decisive în 19 meciuri de campionat la Farul Constanța. Ciprian Marica și-a exprimat în mai multe rânduri nemulțimirea cu privire la faptul că jucătorul dobrogenilor nu este convocat și la naționala de seniori a României.

Ciprian Marica: "Dacă Petrila valorează 4 milioane, avem preț pentru Pitu: tot 4 milioane!"

După ce a văzut știrea conform căreia CFR Cluj solicită nu mai puțin de 4 milioane de euro în schimbul lui Claudiu Petrila, Marica a transmis că aceeași sumă și-ar dori-o și în schimbul lui Alexi Pitu.

"Vedeam știrea cu Petrila și mă gândeam: 'Doamne, luăm și noi 4 milioane pe Pitu?'. Cam asta era comparația. Nu de alta, dar sunt pe acolo cei doi, cel puțin în opinia mea. Sigur, e normal să te uiți mai mult la tine, dar Petrila, 4 milioane, mi se pare o sumă corectă, e un puști de viitor.

Sigur, ai un handicap că ești din România, noi nu avem coeficient, fotbalul nu e văzut cum trebuie, că jucătorii români nu au cotă. Da, e foarte adevărat. Dacă Petrila era brazilian, avea cu totul și cu totul altă cotă.

Din păcate, de mulți ani nu mai avem reprezentați la cel mai înalt nivel, iar fotbalul românesc suferă. E clar. Suferim atât la nivel de echipă națională, cât și la nivel de echipă de club. E clar că nu are cum să crească cota jucătorului român. Repet, dacă Petrila valorează 4 milioane, mă gândesc că uite așa avem și noi preț pentru Pitu: tot 4 milioane!", a spus Ciprian Marica, la emisiunea Ora Exactă în Sport, de la Pro Arena.

  • 1,4 milioane de euro este cota de piață a lui Alexi Pitu, conform Transfermarkt
  • 4,8 milioane de euro este cea mai mare sumă încasată de Farul (fosta FC Viitorul) de-a lungul istoriei clubului: Răzvan Marin, vândut la Standard Liege în 2016.

CFR Cluj are oferte din Germania și Olanda pentru Claudiu Petrila. Campioana vrea 4 milioane de euro

CFR Cluj a primit două oferte pentru Claudiu Petrila, una din Germania și alta din Olanda, iar formația din Gruia cere suma de 4 milioane de euro pentru a-l lăsa pe internaționalul român să plece.

"În momentul de față, sunt două oferte scrise pe adresa clubului. Sunt echipe care se bat la retrogradare în momentul de față", a spus impresarul Sergiu Bodea, pentru PRO TV.

Petrila a debutat în noiembrie la naționala de seniori a României, într-un meci amical cu Slovenia, scor 1-2.

Legitimat la CFR Cluj din 2017, Petrila a strâns 104 meciuri, 13 goluri și 7 pase decisive. În actuala stagiune, extrema formației din Gruia a fost folosită în 34 de partide și a reușit două goluri și două pase decisive.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!