După ce a fost salvatorul României la EURO, Florin Niță a fost ofertat de un club din Superligă: "Am luat legătura cu el"
EURO 2024 se vede la PRO TV și VOYO.
UTA Arad face mișcări strategice pentru a-și consolida echipa în vederea noului sezon.
Alexandru Meszar: "Eu mi l-aț fi dorit pe Niță în poartă!"
După despărțirea de portarii Florin Iacob și Danylo Kucher, clubul arădean a făcut o ofertă îndrăzneață pentru Florin Niță, portarul naționalei României la EURO 2024.
„Eu mi l-aș fi și dorit pe Niță în poartă, de exemplu. Era fără contract și am luat legătura cu el, dar ne-a spus să mai așteptăm…”, a declarat Alexandru Meszar, conducătorul clubului UTA., conform Sportarad.ro.
La 37 de ani, Niță, care s-a despărțit recent de Gaziantep, este în căutarea unei noi echipe, iar ofertele nu lipsesc, inclusiv din Arabia Saudită.
În cariera sa, Niță a jucat pentru Concordia Chiajna (2006-2013) și FCSB (2013-2018), unde a câștigat două titluri de campion, înainte de a evolua cinci ani în Cehia, la Sparta Praga și Pardubice, și apoi la Gaziantep.
Câți bani va lua UTA Arad după transferul lui Philip Otele
UTA Arad nu rămâne cu mâna goală după transferul lui Otele la Al Wahda în Emiratele Arabe Unite, pentru suma de 3,5 milioane de euro.
Nigerianul, care a jucat pentru UTA între februarie 2022 și iunie 2023, va aduce clubului din Arad aproximativ 50 de mii de euro datorită taxei de solidaritate din contractul acestuia cu CFR Cluj.
„Ne-am bucurat să aflăm că Otele a fost vândut de CFR Cluj, căci din suma totală și UTA beneficiază de un procent. E vorba despre acea taxă de solidaritate, care cred că se calculează și în funcție și de numărul de luni și zile în care Otele a activat la clubul nostru”, a adăugat Alexandru Meszar.
"Sunt extrem de fericit și încântat de provocarea care urmează și mă bucur să particip în noile competiții alături de Al Wahda.
Sunt mândru că port acest tricou și sunt recunoscător pentru primirea călduroasă de care am avut parte. Le mulțumesc celor din conducere pentru încrederea pe care mi-au acordat-o", a spus Philip Otele pentru site-ul oficial al clubului din Golf, după ce a fost confirmat transferul.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News