Dusan Uhrin, făcut praf de un jucător: „Au crezut că e Mesia, dar nu lucra, nu vorbea, nu știa să motiveze!”

Dusan Uhrin, făcut praf de un jucător: „Au crezut că e Mesia, dar nu lucra, nu vorbea, nu știa să motiveze!” Superliga

Antrenorul ceh, condamnat de un jucător că metodele sale au retrogradat-o pe Dinamo. 

Dinamo a întâlnit-o pe U Cluj în barajul pentru retrogradare/promovare. „Câinii” nu au putut întoarce înfrângerea suferită în Ardeal, 0-2, iar pe stadionul din Ștefan cel Mare au obținut doar o remiză, 1-1. Astfel, elevii lui Dusan Uhrin (54 ani) au rupt performanța lui Dinamo, de a se menține în Liga 1 încă de la înființare, și au retrogradat clubul în eșalonul secund. 

Mirko Ivanovski (32 ani) îl consideră vinovat pe antrenorul ceh pentru insuccesul „câinilor”. Atacantul macedonean a dezvăluit că Uhrin nu avea un plac tactic, nu știa să se facă înțeles în fața jucătorilor și că nu încerca să-i motiveze niciodată pe fotbaliști. Totodată, Ivanovski condamnă decizia DDB-ului de a-l demite pe Flavius Stoican (45 ani), pe care-l considera apt pentru a o salva pe Dinamo de la retrogradare. 

Mirko Ivanovski: „Toți jucătorii îl iubeau pe Flavius Stoican, toți erau fericiți cu el!”

„Frate, lotul era de play-off! Eu cred că toți jucătorii au tras pentru Dinamo. Și adversarii ne ziceau: 'Cum naiba sunteți așa slabi bla bla?!'. Eu știu echipa de la antrenamente, din interior, nu era una de retrogradare.

Trebuia să rămână Stoican! Uhrin n-a făcut nimic! Mai mult am pierdut cu el. Nu lucra tactic, la antrenamente, nu vorbea cu jucătorii, nu știa să-i motiveze. Nimic! Trebuia să rămână Stoican. Toți am vrut asta, mai puțin DDB, din ce-am înțeles. Toți jucătorii, absolut toți, vreo 35, și ăia care jucau, și ăia care nu jucau, îl iubeau pe Flavius, toți erau fericiți cu Stoican. Și vezi că Stoican a prins toate meciurile grele la începutul anului, a avut ghinion. Cu el mergeam mai bine în play-out și la baraj.

Păi noi nu știam ce jucăm! Suporterii au crezut că Uhrin va face miracole, au crezut că e Mesia. Din ce-am înțeles, din ce-am citit, Zăvăleanu și Mureșan nu au dorit schimbarea, ci doar DDB. Uhrin, de când a venit, a zis că pregătim barajul. Iar după fiecare eșec, spunea: 'Nu știu eu, întrebați jucătorii!'. Pe bune?! Dar, tu, antrenor, ce faci? Ce-ai făcut? Spunea într-una: 'Jucătorii, jucătorii'. A spus: 'Suporterii au avut o ședință cu jucătorii'. Păi, tu unde erai? Din primul moment de când a sosit, Uhrin a avut 3-4-5 jucători pe care nu i-a schimbat și dacă evoluau într-un picior. Schimbă-l, frate, dacă joacă slab! El a pregătit doar 7-8 jucători pentru baraj, a fost o alegere neinspirată”, a declarat Mirko Ivanovski pentru GSP.

În acest sezon, vârful de atac a adunat 27 de meciuri pentru Dinamo, în care a marcat 5 goluri și a oferit 3 pase decisive. Însă Mirko Ivanovski își poate lua revanța în sezonul următor din Liga 1. Petrolul Ploiești dorește să-l aibă în lot în primul an la revenirea în Liga 1. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!