Giuleștenii au rezolvat transferul fundașului intrat în ultimele șase luni de contract cu Sepsi OSK și, chiar dacă, inițial, Ciobotariu urma să se alăture noii sale echipe abia din vară, se pare că cele două formații au ajuns la un acord pentru transfer.

Denis Ciobotariu, la Rapid încă din această iarnă

Rapid ar urma să plătească 50.000 de euro către Sepsi pentru transferul imediat al lui Liviu Ciobotariu. În plus, Omar El Sawy a fost cedat la Sfântu Gheorghe pentru încă un sezon, astfel că va fi împrumutat până la finele sezonului 2025-2026.

Mai mult, Sepsi ar urma să primească și un procent de 15% dintr-un viitor transfer al lui El Sawy, scrie digisport.ro.

În ultimele zile, transferul lui Ciobi la Rapid încă din această iarnă a părut din ce în ce mai realizabil, având în vedere că Sepsi a transferat doi fundași experimentați, pe Matej Simic (29 de ani) și Mark Tamas (31 de ani).

În actuala stagiune, Denis a marcat două goluri în campionat, ambele în deplasare, cu CFR Cluj (3-3) și cu Gloria Buzău (2-1), în 21 de meciuri

Denis Ciobotariu a mai trecut pe la Dinamo și CFR Cluj

În carieră, “Ciobi” a mai evoluat pentru Chindia Târgoviște, Dinamo București, CFR Cluj și FC Voluntari, având și șapte selecții la naționala U21 a României.

Denis este fiul lui Liviu Ciobotariu, un fost jucător exponențial în istoria lui FC Național București, acesta evoluând la ultimul Campionat Mondial la care România a participat, în 1998.