E gata! Dinamo și-a găsit stadion. Unde vor juca roș-albii cu Farul: „Nu vrem să piardă la masa verde! Burcă va inspecta”
Directorul Complexului Sportiv Național Arcul de Triumf, Radu Popa, a dezvăluit că Ovidiu Burcă va inspecta suprafața de joc de pe „Arcul de Triumf” și dacă își va da acordul, meciul se va disputa acolo.
„Ovidiu Burcă va inspecta în această seară gazonul. Acesta nu se prezintă în cele mai bune condiții, pentru că suntem în plin proces de schimbare a gazonului pentru meciul naționalei de fotbal feminin, care se va juca pe 26 septembrie.
Dar dacă el își va da acordul, noi nu ne vom opune. Am fost gazde pentru Dinamo în Liga 2 și nu am vrea să piardă la «masa verde»”, a spus Radu Popa, potrivit gsp.ro.
Dinamo a fost refuzată, în primă fază, de reprezentații stadionului „Arcul de Triumf”, după ce Burcă și fotbaliștii săi s-au plâns de starea proastă a gazonului.
Andrei Nicolescu, supărat că nu a găsit sprijin la cluburile din țară
„Fairplay, zero din zece! De zece zile, Dinamo caută un stadion pentru a disputa meciul cu Farul. Am vorbit, direct sau indirect, cu cei care administrează zece stadioane. Din București și nu numai. Nu dau exemple, ma refer la fenomen, nu la cazuri punctuale.
Am ales, evident, doar stadioane disponibile în ziua respectivă. Nu s-a putut să jucăm pe niciunul dintre cele zece. În unele cazuri, din motive temeinice, în altele… din alte motive. Dar, repet, nu s-a putut pe niciunul din zece.
Vorbim de arene construite din bani publici, care ar fi încasat o chirie semnificativă și care ar fi oferit o bucurie binemeritată câtorva zeci de mii de suporteri. Într-un asemenea context, un răspuns favorabil părea un reflex firesc și rațional din punct de vedere financiar, administrativ, sportiv. Și, totuși, răspunsul favorabil a întârziat să apară.
Nu acuz pe nimeni. Inerția ostilității din societatea noastră nu a fost inventată în fotbal. Trăim într-un colț de lume în care capra vecinului trebuie să moară cu orice preț, inclusiv cu prețul propriei capre. De regulă, privirile aruncate peste gard sunt încărcate cu frică, ură, invidie sau dispreț. Succesul celuilalt deprimă, în loc să motiveze.
Obsedați să ne demolăm reciproc, în loc să construim împreună, n-ar trebui sa ne mirăm că am devenit irelevanți în competiție cu cei pentru care fairplay-ul nu e doar o lozincă sau un drept discreționar, ci o obligație, un mod de viață.
Sunt convins că vom găsi o solutie pentru meciul cu Farul. Trebuie să găsim. Mereu găsim. Și, în ciuda acestui «zero din zece», cred că, împreună cu celelalte cluburi, putem reuși să construim solidar un campionat intern puternic și relevant la nivel internațional.
Acționând rațional și cu fairplay. «Unu din zece» i-ar putea «contamina» și pe ceilalți nouă”, a răbufnit Nicolescu prin intermediul Facebook, înainte ca varianta „Arcul de Triumf” să fie confirmată.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News