"E greu sa jucam in play-out!" Gica Hagi, dezamagit dupa egalul cu Voluntari! Ce spune antrenorul
Constantenii au remizat in primul lor meci din play-out.
Viitorul a reusit doar un egal, 0-0, in fata celor de la Voluntari. Hagi s-a declarat nemultumit la finalul partidei. Antrenorul e dezamagit de jocul echipei sale si l-a criticat pe Boboc:
”Boboc trebuie sa fie fundas inainte sa fie un jucator ofensiv. Prima oara trebuie sa fii fundas, nu atacant, eu asa stiu. Din spate in fata. Azi n-a facut asta, in repriza a doua a jucat atacant dreapta.
E greu sa jucam in play-out, am suferit in joc astazi, mai mult decat trebuia. N-am dictat ritmul meciului, am muncit mult fara minge, am alergat. E un punct, dar ne doream victoria. In viata trebuie sa muncesti, sa lupti, sa faci bine. Azi n-am jucat fotbalul nostru, dar am avut putina calitate.
Voluntari e o echipa in forma, au moral bun, joaca. Noi n-am putut sa dominam meciul. Nu consider sezonul ratat, pentru ca nu s-a terminat. Mai avem meciuri multe de jucat, la sfarsit o sa tragem concluzia. Am terminat prost in iarna, trebuie sa revenim la ale noastre. Sa fim mai modesti, cu picioarele pe Pamant", a spus Hagi.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News