VIDEO "E în lot și cred că poate juca". Anunțul lui Cristiano Bergodi înaintea partidei cu Sepsi OSK
După accidentarea lui Albion Rrahmani (23 de ani), Rapid a fost nevoită să găsească o soluție pentru compartimentul ofensiv al echipei.
Cu trei zile înaintea de startul returului din Superliga României, giuleștenii au anunțat transferul lui Juvhel Tsoumou (32 de ani), fost jucător la FCSB, Farul Constanța sau Hermannstadt.
Juvhel Tsoumou, în lot pentru meciul cu Sepsi OSK
Cristiano Bergodi l-a inclus pe atacantul congolez Juvhel Tsoumou în lotul pentru partida cu Sepsi OSK, explicând motivele din spatele acestei decizii.
"Tsoumou este în lot pentru acest meci pentru că l-am urmărit la două-trei antrenamente. Eu îl cunosc, împotriva mea a dat şi gol, când eram la Voluntari, iar el la Hermannstadt. L-am adus pentru că avem nevoie de un jucători cu un anume profil în atac. El e până în iarnă, când vom analiza şi vom vedea ce facem mai departe. Însă eu cred că e un jucător care se pliază pe stilul nostru.
El e în lot şi cred că o repriză poate juca sau chiar şi ca titular. Se prezintă fizic bine, l-am văzut şi cu mingea... deci cred eu că nu am făcut o prostie cu el. Bineînţeles că trebuie să demonstreze pe teren, dar avem nevoie de un atacant cu fizicul lui.
Borja Valle a jucat acolo în faţă şi era stors după ultimul meci, pentru că a luptat cu doi fundaşi cu talie mare şi a făcut un consum de energie mare. Aşa că e bine să ai şi un atacant care poate să intre. Pentru că în acest moment în faţă avem un copil, Alexandru Stan, şi un atacant care nu e atacant (n.r. - Borja Valle)", a precizat antrenorul în cadrul unei conferințe de presă.
Conferință Cristiano Bergodi, înainte de meciul cu Sepsi OSK (09/11/2023) pe www.sport.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News