Cu o zi înaintea derby-ului de pe Arena Națională, Mihai Stoica a dezvăluit ce jucător de la FCSB va absenta și care e starea lui Ngezana.
"Dacă noi vom fi bine, nu avem de ce să ne temem la acest derby. De fapt, nu numai la acest meci, la orice meci din campionat. Dacă suntem bine, consider că le suntem superiori tuturor competitoarelor.
E singurul semn de întrebare dacă va juca Ngezana sau dacă va juca Mihai Popescu. Ngezana s-a antrenat cu echipa, dar nu pare că are ritm. Pare puţin în urmă cu pregătirea.
Echipa arată foarte bine la antrenamente. Uneori chiar mă sperie când văd că echipa arată atât de bine la antrenamente. Îţi iese totul la antrenamente, apoi te trezeşti la meci că nu merge nimic. Şut e bine, se antrenează încă de luni cu echipă. Tănase nu e bine, e out", a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.
Cum ar putea arăta echipa de start a FCSB-ului
În urmă cu câteva zile, Gigi Becali a dezvăluit cum va arăta 'primul 11' al campioanei României în derby-ul cu Dinamo. Singura dilemă rămâne la cuplul de fundași centrali, ținând cont de faptul că apărătorul din Africa de Sud revine după o accidentare și nu a mai jucat de mai bine de o lună.
"Revine George (n.r. - Tavi Popescu)! Să-l vedem cu Dinamo, a zis că vrea să joace mai mult. O să-l las aproape tot meciul, îl schimb în minutul 70.
O să joace Crețu, panterele (n.r. - Dawa și Ngezana), Radunovic, Șut, Băluță și cu Olaru și Bîrligea, George și Miculescu.
Ăsta e meci de luptă. Ștefănescu a crescut, începe să-și recapete valoarea. Va juca în Scoția", a declarat patronul de la FCSB.