"E patronul echipei!". Edi Iordănescu a dezvăluit tot: care este relația dintre el și Gigi Becali
FCSB s-a impus cu 2-1 în meciul cu FC Argeș și a bifat a șasea victorie consecutivă în campionat!
Tehnicianul roș-albaștrilor a revenit pe banca tehnică după o perioadă dificilă, în care atât el, cât și o mare parte a jucătorilor au fost infectați cu COVID-19.
În ultimele săptămâni au apărut mai multe discuții despre posibila tensiune dintre antrenor și patronul echipei, însă Edward Iordănescu a ținut să pună capăt acestor speculații, explicând care este relația din acest moment dintre cei doi.
„Echipa a dat dovadă de mult caracter, în ciuda discuțiilor și speculațiilor care au tot apărut în ultimul timp. Vreau să subliniez, nu vreau să mai fiu scos în față și pus să comentez ce se vorbește despre echipă, nu vreau să mai fiu pus să comentez ceea ce spune patronul clubului. E patronul clubului și are dreptul la opinie, pentru mine este foarte importantă opinia lui.
Fiți siguri că noi comunicăm, este tot timpul informat fie de mine direct, de MM care este toată ziua alături de noi și vede tot ce muncim dorința mea numărul unu e ca pe domnia sa și pe suporteri să îi mulțumim cu rezultatele noastre”, a declarat Iordănescu după meciul cu FC Argeș.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News