de Andrei GRECU
Că Dinamo o duce bine nu e greu să-ți dai seama, te uiți în clasament și voila! Dar dați-mi voie să am altă părere despre antrenorul pus pe piedestal pe Arcul de Triumf.
Să ne înțelegem din start. Nu zic că Zeljko n-ar fi un antrenor bun, poate chiar foarte bun, dar nu văd miracolul din spatele progresului lui Dinamo. Și mai e ceva... Poate-s prea pretențios, dar nu văd nici o concurență acerbă printre colegii de pe bancă.
Zeljko Kopic a luat-o pe Dinamo dintr-un punct mort și a dus-o aproape de play-off. Dar nu cu mâna goală. Pentru naivii care n-au aflat încă, Dinamo nu mai e săracă. Chiar deloc. Dinamo își permite să numere salarii de peste 15.000 de euro pe lună și atunci când își construiești un prim 11 cu medie salarială de 10-15.000 de euro, mă întreb, unde-i știrea că ești în primele șase din România?!
Dinamo s-a transformat din gluma ultimilor ani în echipa care te bagă în corzi pe Arcul de Triumf și care nu mai umblă prin țară singură ci cu peluza întreagă după ea. Dar, revenind, toate astea nu s-au întamplat cu juniori puși de la 16 ani în ghete și cu vreo formulă magică. Banii au salvat-o pe Dinamo, așa cum lipsa banilor a făcut-o pe Dinamo să se ducă la vale. E atât de simplu.
Vreți să vorbim de calitate? L-aș menționa aici pe Mihalcea. Pare că e un antrenor ce merită băgat în seamă în viitorul apropiat. Că de Măldărășanu au scris toți și pare că și-a luat deja ștampila de garanție. Revenind la Mihalcea, pare un miracol ceea ce reușește cu lotul de liga a doua de la Slobozia. Că o să pice înapoi nu e dramatic și el o știe și tocmai atitudinea asta îl face să iasă din tipar. Și o transmite vestiarului, iar rezultatele se văd. Nu doar la final ci și în joc.