Echipa etapei a 14-a din Superliga României. Nimeni de la FCSB!
Etapa a 14-a din Superliga României le-a permis celor de la CFR Cluj și Rapid să se apropie de liderul FCSB.
FCSB a condus cu 2-0 la Ploiești cu Petrolul, dar a fost egalată în ultimul minut, iar meciul s-a încheiat cu scorul de 2-2. Jair a fost omul meciului, cu un gol superb din lovitură liberă și un penalty scos, în urma căruia Gicu Grozav a marcat.
Brazilianul nu lipsește din echipa etapei alcătuită de LPF, din care nu face parte niciun jucător de la FCSB. Rapid are trei reprezentanți (Horațiu Moldovan, Christopher Braun și Andrei Borza), iar Sepsi și U Cluj se pot lăuda cu câte doi.
Antrenorul etapei a fost desemnat Cristiano Bergodi, care a câștigat meciul cu Universitatea Craiova, scor 2-0.
Echipa etapei a 14-a din Superligă: nimeni de la FCSB!
- Echipa etapei a 14-a din Superligă: Moldovan (Rapid) - Braun (Rapid), Miron (U Cluj), Ninaj (Sepsi OSK), Borza (Rapid) - Jair (Petrolul), Muhar (CFR Cluj), Nistor (U Cluj) - Ștefănescu (Sepsi OSK), Otele (CFR Cluj), Micovschi (UTA Arad)
Antrenorul etapei: Cristiano Bergodi (Rapid) - ”A pregătit perfect derby-ul cu Universitatea Craiova, iar la final s-a bucurat de cea de a 100-a victorie din carieră în SuperLiga României”.
Programul următoarei etape din Superliga României:
- Poli Iași - Oțelul Galați, vineri, ora 18:00
- Sepsi OSK - Petrolul Ploiești, sâmbătă, ora 16:45
- Universitatea Craiova - FCU Craiova, sâmbătă, ora 21:15
- U Cluj - FC Voluntari, duminică, ora 15:00
- Farul Constanța - FC Botoșani, duminică, ora 17:30
- FCSB - Rapid București, duminică, ora 20:30
- UTA Arad - Dinamo București, luni, ora 18:00
- Hermannstadt - CFR Cluj, luni, ora 21:00
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News