FOTO Echipa etapei a 16-a din Superliga. "Un vis în care doar Dorinel a crezut"

Echipa etapei a 16-a din Superliga. Un vis în care doar Dorinel a crezut Superliga

FCSB a rămas lider în clasamentul Superligii României. 

Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. Cu Dorinel Munteanu pe bancă, Oțelul a reușit o victorie mare în meciul din deplasare cu UTA, 4-2, iar trupa de la Dunăre e reprezentată în formula ideală a rundei, publicată marți de Liga Profesionistă de Fotbal, de doi jucători Cisotti și Alexandru Pop. 

În poartă e goalkeeper-ul naționalei, Horațiu Moldovan. 

  • Ce Concluzie A Tras Dorinel Munteanu Dupa Remiza Cu Otelul Galati Fcsb

Iată cum arată echipa ideală a etapei a 16-a, potrivit LPF. 

PORTAR

Horaţiu Moldovan (FC Rapid 1923) - Şi datorită intervenţiilor lui, Rapid a bifat al 11-lea meci la rând fără înfrângere în campionat.

FUNDAŞI

Denis Ciobotariu (Sepsi OSK Sf. Gheorghe) - A consumat multă energie, dar a făcut faţă cu brio atacurilor adverse.

Valentin Screciu (Universitatea Craiova) - O evoluţie ireproşabilă. A câştigat majoritatea duelurilor în care a fost implicat.

Bart Meijers (Petrolul Ploiești) - Stâlpul defensivei prahovenilor a continuat evoluţiile bune din acest sezon şi în faţa Universităţii Cluj.

Rareş Ispas (Politehnica Iaşi) - S-a impus ca titular în sistemul gândit de Leo Grozavu. A pasat decisiv la două dintre cele trei goluri marcate de ieşeni.

MIJLOCAŞI

Baba Alhassan (FC Hermannstadt) - A marcat golul care le-a adus sibienilor un punct din deplasarea de la Ovidiu.

Juri Cisotti (Oţelul Galați) - Căpitanul gălăţenilor a deschis scorul în victoria categorică reuşită de Oţelul, meci în care a oferit şi o pasă decisivă.

Eduard Florescu (FC Botoşani) - O evoluţie de nota 10 într-o partidă interzisă cardiacilor! A marcat un gol şi a oferit două pase decisive.

ATACANŢI

Alexandru Pop (Oţelul Galați) - A contribuit la succesul gălăţenilor cu două goluri. A ajuns la şapte reuşite în campionatul actual.

Shayon Harrison (Politehnica Iaşi) - A înscris de două ori în unul dintre cele mai spectaculoase meciuri din această etapă.

Florinel Coman (FCSB) - A marcat direct din lovitură liberă. A fost al cincilea gol din acest sezon, în care mai are şi şase pase decisive.

ANTRENORUL ETAPEI

Dorinel Munteanu (Oţelul Galați - FOTO) - Oţelul a reuşit o victorie mare, care o apropie şi mai mult de locurile de play-off, un vis în care doar Dorinel Munteanu a crezut.

Standings provided by Sofascore
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!