EXCLUSIV Edi Iordănescu are deja o ofertă, după plecarea de la FCSB! Este dorit în Franța
Edi Iordănescu ar putea prelua o altă echipă, după despărțirea de FCSB, club de la care a plecat în urma unor neînțelegeri cu Gigi Becali.
Iordănescu Jr. ar putea pleca în Franța. Din informațiile PRO TV și www.sport.ro, acesta este dorit de Valenciennes, ocupanta locului 17 din Ligue 2, eșalonul secund din ”Hexagon”.
Dacă ar prelua Valenciennes, Edi Iordănescu ar avea ca obiectiv salvarea de la retrogradare. Clubul este la doar un punct distanță de ”zona roșie” după 15 etape. Ultimele două echipe retrogradează direct în Liga a treia din Franța, iar locul 18 duce la baraj.
”Nu știu dacă mai sunt de actualitate, eu sper să depășească momentul și să reînceapă activitatea. Ceea ce s-a întâmplat la FCSB sunt convins că îl va marca pentru că știu cât de mult și-a dorit să facă performanță”, a spus Anghel Iordănescu, pentru PRO TV.
Edi Iordănescu, după despărțirea de FCSB: ”Plec pentru că asta s-a dorit”
"Au fost discuții private pe care nu o să le fac public niciodată. Sau sper să nu mă ducă în situația aia, pentru că este și un lucru care m-a deranjat foarte tare și o să revin. Au fost lucruri personale, mesaje pe care mi le-a trimis și nu au fost puține.
Am fost bombardat cu mesaje. Chiar dacă au fost momente în care a lăsat senzația că regretă său că este conștient că am putea să contruim împreună lucruri frumoase, probabil că alte lucruri au contat mai mult pentru dânsul.
Plec pentru că asta s-a dorit și nu pentru că am vrut eu. Să nu inducă clubul în eroare, sunt banii dânsului, dar nu eu mi-am dorit despărțirea asta. S-a ajuns aici pentru că asta și-a dorit dânsul.
Să înțeleagă că gestionează un club cu milioane de suporteri și se joacă cu patima și dragostea multor oameni. Am primit zeci de mesaje, le-am citit din respect pentru dânsul, dar la un moment dat m-am enervat și am ripostat, pentru că deja erau prea multe. Au fost momente în care nu am înțeles ce dorește.", a declarat Edi Iordănescu la plecarea de la FCSB.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News