VIDEO "Ei chiar știu să câștige tactic meciuri, sunt buni!". Explicațiile strategice despre postura de rezervă a lui Andrea Compagno
Golgheter al echipei în sezonul trecut, Andrea Compagno nu mai este titular în debutul actualui sezon.
După partida cu CFR Cluj, în care FCSB s-a impus la limită, scor 1-0, grație golului marcat de Andrea Compagno, atacantul italian nu s-a ferit să-și exprime frustrarea față de faptul că nu a fost titular.
Strategia FCSB-ului, dezvăluită de Mihai Stoica
Oficialul vicecampioanei României a lămurit situația lui Andrea Compagno, dezvăluind că totul face parte dintr-o strategie a echipei, în debutul acestui sezon.
"Este gândită dinainte mutarea, era programat să intre după pauză. Nu și-a pierdut statutul, e un jucător foarte important pentru noi. Mă bucur că pentru prima dată după mulți ani putem să ne prezentăm cu module tactice diferite. Putem să jucăm cu număr 9 clasic, dar și fără număr 9.
Avem jucători, dar avem și antrenori! Chiar dacă unii râd... e chestia cu strugurii, știți cum e. Toată lumea vorbește, persiflează antrenorii noștri. Dar ei chiar știu să câștige tactic meciuri, sunt buni!
Am fost foarte mulțumit de Tavi Popescu. A avut atitudine, nu doar el. Coman a făcut alunecări în minutele de prelungire", a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.
Andrea Compagno rămâne la FCSB
Gigi Becali a primit o ofertă oficială pentru atacantul italian, de la Heerenveen, care era dispusă să plătească 1.5 milioane de euro, însă patronul FCSB a cerut mai mult, iar olandezii s-au retras.
"Compagno o să rămână. Avem nevoie de atacant. Unde să mai plece Compagno? Avem nevoie de el în cupele europene că e puternic. Nu mai pleacă", a spus Becali, potrivit Fanatik.
VIDEO | Andrea Compagno, după FCSB - CFR Cluj 1-0
Andrea Compagno, după FCSB-CFR 1-0 (6 august 2023) pe www.sport.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News