FOTO ȘI VIDEO El a fost cel mai bun ”câine” în Dinamo - Universitatea Craiova 2-1! A trecut pe la Manchester City și Napoli

El a fost cel mai bun ”câine” în Dinamo - Universitatea Craiova 2-1! A trecut pe la Manchester City și Napoli Superliga

Echipa lui Zeljko Kopic a rezistat eroic, cu doi oameni eliminați, în derby-ul cu oltenii.

Dinamo a câștigat derby-ul cu Universitatea Craiova, 2-1 sâmbătă seara pe ”Arcul de Triumf”, și s-a cocoțat temporar pe locul 2 în Superligă, acolo unde lideri continuă să fie oltenii.

Ahmed Bani (secunda 32) și Eddy Gnahore ('42) au făcut 2-0 pentru Dinamo, dar Elvir Koljic a redus repede din diferență pentru 2-1 ('44).

  • El A Fost Cel Mai Bun Caine In Dinamo Universitatea Craiova 2 1 A Trecut Pe La Manchester City Si Napoli 7 1

Echipa lui Zeljko Kopic a rezistat eroic, cu doi oameni eliminați (Maxime Sivis '58 - roșu direct la intervenția VAR și Josue Homawoo '82 - cumul de cartonașe galbene, primite în doar două minute), în derby-ul cu oltenii lui Constantin Gâlcă.

Cel mai bun jucător al ”câinilor” a fost, conform notelor date de portalul Sofascore, căpitanul Eddy Gnahore, care a primit 7,4.

Mijlocașul central francez cu origini ivoriene, pe numele său întreg Vhakka Eddy Stelh Gnahoré, are un CV mai mult decât interesant pentru Superliga României: a fost legitimat la Manchester City, Birmingham City și Napoli, a jucat în Serie A la Crotone (un singur meci, ce-i drept), în Ligue 1 la Amiens (51 de partide) și în Serie B la Perugia, Palermo și Ascoli (în total, 59 de prezențe), și are selecții la naționalele de juniori ale Franței.

Note mari au mai primit Ahmed Bani și Astrit Selmani (ambii cu 7,3), Kennedy Boateng (7,2) și Cristian Costin (7,1), ultimul intrat în ultima jumătate de oră a partidei.

Cel mai slab a fost, conform Sofascore, Maxime Sivis, fundașul dreapta eliminat direct primind nota 5,9.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!