El e adevaratul BRILIANT: povestea pustiului roman care a invins cancerul si viseaza sa straluceasca in nationala
Superliga
10 metri pana la intrarea in spital. Acolo te-a lasat taxi-ul. Norocos. De ce? Pentru ca esti unul dintre cei care alege singur momentul in care pleaca acasa
Intri pe picioarele tale, vei iesi la fel dupa cateva zeci de minute. Institutul Oncologic Bucuresti. Taximetristul ignora aparatul cu cifre din fata lui si iti spune sa-i dai 'cat ai' cand afla unde mergi. Ii spui ca nu e cazul si faci tot posibilul sa-i linistesti privirea agitata pe care n-o ia de pe bancnota.
E prima dintre cele 100 de ori care vor urma in doar 60 de minute cand iti dai seama de lucruri. Desi le stii perfect ca teorii si crezi ca sunt doar asta, desi ti se par de foarte multe ori numai cuvinte, desi ai tot auzit ca ar trebui sa o iei incet, sa nu-ti pese, sa traiesti clipa, sa dai like-uri si sa vezi viata la fel de light ca o cola fara calorii.
Panta de beton se simte pe talpi. E asfaltat prost, dar ce mai conteaza? Esti acolo pentru o ora. Atat, atat te-ai setat sa suporti, atat o sa o faci. Usile se trag automat la intrare, apoi se inchid cu scartait bolnav in spatele tau. Ai in fata un culoar care nu-ti cheama gandurile bune acasa si lumina slaba nu-ti ajuta nici ea optimismul. Dar, e bine. mai sunt 58 de minute si pleci. Mergi la Oncopediatrie, 'in capat, pe dreapta', cum ti se striga de la poarta. Usa e inchisa, asa ca trebuie sa suni. La fel ca toate accesoriile spitalului, si soneria asta are zgomot de suferinta in ea.
Trebuie sa-ti dezinfectezi mainile si sa iei husa de protectie in picioare. Intro-ul nu e nici pe departe vesel. Nu-i nimic. Cu tine, timpul chiar e rabdator. Mai sunt doar 55 de minute, dupa care viata ta se intoarce in fata spitalului.
Suficient cu egoismul si cu trauma plangacioasa a experientei tale. De ce esti aici? Sa-l cunosti pe Vlad. Vlad Radu de la Petrolul.
Petrolul care tocmai se chinuie la Chiajna, unde nu poate s-o bata pe Concordia. Pentru el, zambetul n-are treaba cu rezultatul. In ultimul an, fotbalul a fost durere, boala si speranta in acelasi timp. De ce vrei sa-l cunosti? Poate pentru ca e unul dintre oamenii care au trait o viata in 10 luni. Pentru ca pare gata sa-ti faca mici problemele care nu te lasa sa te bucuri de azi, pentru ca nu si-a pus visele decat sa-l astepte putin. Pentru ca toata lumea i-a zis s-o termine cu prostiile si sa uite de fotbal, iar el nici macar n-are de gand.
Pentru ca tumorile nu i-au facut fata si tocmai se pregateste sa-i mai uimeasca o data pe medici. Pentru ca viata e viata 100% si nu tine cont de alte procente. Pentru ca e la un pas de vindecare si nu-l intereseaza statisticile. Pentru ca zambeste si spune ca nu-l doare nimic desi vine dupa 4 luni de chimioterapie. Pentru ca argumentele nu se mai termina.
"Stii, eram un jucator serios, foarte serios. Antrenorii imi spuneau ca nu am cum sa nu ajung mare. Unul dintre ei zicea ca n-am cum sa nu joc macar in Liga a 2-a. I-am spus ca nici nu ma gandesc la asta. Vreau Liga I sau mai sus, ce Liga a 2-a?", iti raspunde cand il intrebi cat de bun era. Intrebarea e slaba. Si slaba, si inutila.
Pentru ca Vlad a fost unul dintre liderii generatiei sale. Om cu banderola la pustii Petrolului, simtea ca noul stadion bijuterie de la Ploiesti a fost construit si pentru el. Acolo trebuia sa joace. Acolo erau miile de oameni pe care se obisnuise sa-i vada innebuniti dupa Petrolul si ii imagina urland de bucurie la meciurile lui. Scenariul de viata perfect a luat insa o pauza.
Cum a fost ziua AIA? Cea din care, daca ar scoate cateva secunde, ar ramane numai viata in jurul lui. Niciun gand negru, suferinta doar dupa un suflet de fata, eventual, si bucurie pentru un vis trait in realitate.
"Simteam doar ca o sa joc foarte bine in meciul ala. Asta era tot ce aveam in cap. De obicei, daca iesea bine prima minge, nu se putea sa nu fie la fel pana la capat. In schimb, daca se intampla sa gresesc prima data, imi reveneam mai greu. Din fericire, asta nu prea se intampla", isi aminteste zambind. Lovit la un testicul in timpul unei partide in luna mai, anul trecut, Vlad a fost operat de urgenta a doua zi dupa joc. A urmat o luna de recuperare, apoi revenirea in primul 11.
"Nu mai stiu cine m-a lovit. Nu mai tin minte asta, nici nu m-am gandit vreodata la asta. Pe moment, nici nu am dat importanta. Mi-a trecut imediat durerea si am ramas in teren. Cand am ajuns acasa au inceput durerile, apoi, a doua zi, direct la spital". E inca versiunea soft a cosmarului.
"Imi era greu sa stau departe de minge, imi venea in permanenta sa alerg dupa ea, era primul lucru la care ma gandeam. M-am intors la o luna de la operatie, insa antrenorul si-a dat seama, in timp, ca ceva nu e in regula cu mine. Oboseam, nu mai reuseam sa fac atat de usor ceea ce ne cerea. La inceput am crezut ca e doar recuperarea mai dificila, aveam si dureri de spate. Intr-un final am mers din nou la spital pentru investigatii".
Cancer. Tumori. Doua, una de 7 centimetri, cealalta de 3,5. Chimioterapie, 6 sedinte. Medicii iti vorbesc de sanse de supravietuire, de ani de recuperare. Incepi sa urasti procentele, cifrele si pe cei care iti tot spun de ele. Nu mai suporti fete triste, vrei doar sa fie ieri si habar n-ai ce-o sa se intample maine. Cunosti oameni care nu inteleg nimic din vietile lor si iti pui, inevitabil, intrebari.
"Am stiut de la inceput ca o sa ma fac bine. Am depasit si previziunile doctorilor. Mi-au dat si ei o incredere foarte mare, mi-au spus ca sunt la spital ca sa ma fac bine si ca asta o sa se intample. Am gasit in mine puterea sa cred in asta. Am luptat pentru lucrurile in care am crezut, am luptat sa ajung fotbalist, acum lupt sa ma fac bine. Cred in Dumnezeu, m-a ajutat foarte mult. Am vorbit mult cu El, mi-am dat seama de ceea ce se intampla cu mine in perioada asta. Tumorile nu s-au micsorat, dar au fost arse complet.
Ma gandeam numai cat o sa dureze pana o sa fie totul gata, atat. In rest, nu ma temeam de nimic. Ma speria doar timpul asta, tratamentul. Chimioterapia e mai greu de suportat, insa a trecut. Ma operez si scap complet de tumori. Abia astept! Pe urma, trec la raze. Totul va fi preventiv", se bucura Vlad.
Emblema Petrolului e mereu cu el. Bluza de antrenament bate tot cand vine vorba de haine. Timpul e doar o variabila pana o va muta IAR de langa geamul spitalului pe locul lui din vestiar. "Am zis ca am pierdut prea mult timp, ca n-o sa mai pot juca. Parca nu mai rezist, totusi, cand vad mingea. Am zis eu ca ma las, ca nu mai pot, dar..."
I-a cunoscut pe Mutu, Zicu si restul jucatorilor de la Petrolul. Fara sa-si dea seama ca el e de fapt vedeta. Banii nu-ti impun decat alegerile mici. Luptele mari se castiga exact unde Vlad e campion.
Stai in fata unui om care mai are 36 de ore pana cand isi incepe a treia oara viata. Ora cu miros de spital ti-a mai spus o data tot ce refuzi sa accepti ca adevar. Lasi usa sa se inchida in spatele tau, treci din nou de culoarul intunecat, astepti usa sa-ti scartaie in fata si cobori panta de beton imperfect. Acum esti iar liber sa faci TOT ce vrei. Din fericire, iti amintesti ca exista cerul si ca peste tot in Bucuresti ti se cere sa-l privesti. Fa asta, s-ar putea sa-ti placa.
***Interviul cu Vlad a fost realizat sambata. Operatia de indepartare a tumorilor trebuia sa aiba loc luni, insa a fost amanata pentru miercuri dupa efectuarea unui ultim set de analize.
***Multumin asociatiei Little People Romania pentru intermedierea dialogului cu Vlad.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
