El e ”pariul” lui Giovanni Becali din Superligă: ”Singurul care va reuși”

El e ”pariul” lui Giovanni Becali din Superligă: ”Singurul care va reuși” Superliga

Giovanni Becali se arată impresionat de unul dintre jucătorii importanți din Superligă.

Adrian Mazilu (17 ani) a fost o piesă importantă în echipa lui Gică Hagi de la Farul Constanța în sezonul precedent, când dobrogenii au reușit să câștige campionatul.

Extrema dreaptă a impresionat la primul său sezon la Farul și a prins imediat transferul carierei, la Brighton, în Premier League, în schimbul sumei de trei milioane de euro.

Giovanni Becali: ”Cred în acest jucător”

Impresarul Giovanni Becali s-a arătat impresionat de evoluțiile lui Mazilu, despre care spune că este singurul jucător în care vede potențial.

"Cred doar într-un singur jucător, pe care nu am putut să-l transfer. Am avut o echipă care l-a vrut la patru milioane, dar s-a dus cineva şi a spus că poate fi luat şi pe două milioane. Mazilu! Cred în acest jucător că va fi singurul jucător care va reuşi, cu potenţial, care va reuşi. 

Şi cred în Mazilu, dacă învaţă şi nu uită că e fundaş. De la mijloc în sus pasează, centrează, se vede că vine din tată de fotbalist. I-am şi spus lui Bergodi chestia asta, să nu uite Borza că e fundaş, atunci când pleacă în faţă", a spus Giovanni Becali, la Orange Sport.

Și cota de piață a lui Mazilu a ”explodat” după evoluțiile din sezonul precedent. Site-urile de specialitate îl evaluează pe puștiul lui Gică Hagi la 1,3 milioane de euro.

Mazilu va ajunge la Brighton de la 1 ianuarie 2024, când va împlini vârsta de 18 ani.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!