El e viitorul antrenor de la FCSB? Fostul mijlocaș ar putea prelua echipa, dacă obiectivele vor fi compromise
A lucrat cu Bogdan Andone, Vergil Andronache, Bogdan Vintila, Anton Petrea, Dinu Todoran, Edi Iordanescu și Nicolae Dică și e văzut de Gigi Becali ca viitorul antrenor principal al FCSB.
Nicolae Dică a condus echipa în 14 meciuri, înregistrând șase victorii, cinci egaluri și patru înfrângeri, golaveraj 24-22 (+2). Antrenorul a primit credit în ultimele două luni, pentru că a reușit să treacă de FC Saburtalo Tbilisi (Georgia), DAC Dunajska Streda (Slovacia) și Viking FK Stavanger (Norvegia) în drumul spre grupele Conference League.
Dar, entuziasmul patronului pare să se fi risipit, în ultimele săptămâni, când FCSB a acumulat un singur punct în primele două jocuri din grupe și echipa se află în subsolul clasamentului Superligii, începând să aibă emoții serioase în privința prinderii unui loc de play-off.
După 1-3 cu FCV Farul, Gigi Becali îi lua apărarea public antrenorului, spunând că "am mâncat bătaie, dar i-am spus lui Dică că e rezultatul mincinos. Am vorbit și aseară după meci, 70% posesie la noi. El a zis 'Dacă rămân eu...'. Nu înțeleg de ce a zis. De ce ai spus prostia asta? Am câștigat 8 milioane de euro cu el. Nu se pune problema să plece". În schimb, după victoria muncită cu FC Argeș, patronul s-a arătat nemulțumit că echipa sa nu are un stil combinativ și nu își domină adversarul printr-o posesie net superioară.
Pintilii, cel mai probabil înlocuitor al lui Dică?
Conform informațiilor Sport.ro, dacă Dică nu va reuși să ridice echipa în clasament, până la finalul lunii octombrie, și nu va învinge pe Silkeborg în cele două meciuri din Conference League, patronul FCSB ar lua în calcul producerea unui șoc la echipă. Soluția luată în calcul este numirea lui Mihai Pintilii ca antrenor principal, deși, deocamdată, acesta este trecut în acte doar ca delegat.
Pintilii s-a restras din activitate în 2020 și a fost antrenor secund pentru Bogdan Andone, Vergil Andronache, Bogdan Vintila, Anton Petrea (x2), Dinu Todoran, Edward Iordanescu și Nicolae Dică. În club se mai găsesc alți antrenori cu licența PRO, Ilie Alexe (coordonatorul centrului de copii și juniori) și Dacian Nastai (FCSB 2), care ar putea să apară în acte ca antrenori principali.
Fostul mijlocaș are influență în vestiarul FCSB, unde s-a impus în fața jucătorilor, și a fost dorit de Edi Iordănescu în staff-ul cu care a mers la naționala României, la începutul acestui an, dar "Pinti" a ezitat pentru că nu deținea licențele de antrenor necesare. În acest moment, fostul mijlocaș este înscris, împreună cu Cristi Săpunaru și Ovidiu Herea, la cursurile pentru obținerea licenței B UEFA la Școala Federală de Antrenori de la Chișinău, acolo unde nu e nevoie de diploma de BAC pentru depunerea dosarului.
A fost la Euro 2016 și a jucat în grupele Champions League
Mihai Pintilii (37 de ani) a jucat ca mijlocaș central la Viitorul Hârlău (2002-2004), Auxerre Lugoj (2004-2006), Jiul Petroșani (2007-2009), Inter Curtea de Argeș (2010-2012), FCSB (2012-2014, 2016-2020), Al Hilal Saudi FC (2015), Pandurii Tg. Jiu (2015) și Hapoel Tel Aviv (2015). Are 43 de selecții și 1 gol pentru naționala României, cu care s-a calificat la Euro 2016.
În palmaresul său se găsesc titlul (2012-2013, 2013-2014), Supercupa (2013) și Cupa Ligii (2015-2016), în România, și finale de Saudi Crown Prince Cup și AFC Champions League, în Arabia Saudita. În cupele europene, Pintilii a ajuns cu FCSB până în optimile de finală ale Europa League (2012-2013), când a fost eliminat de Chelsea, câștigătoarea trofeului în acel sezon, apoi a evolua în grupele Champions League (2013-2014), împotriva lui Chelsea, Schalke și FC Basel.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News