El scapa de calvar, ei raman cu teapa! Mihai Costea poate pleca de la Steaua in aceasta vara, o nou promovata vrea "sa-l salveze"

El scapa de calvar, ei raman cu teapa! Mihai Costea poate pleca de la Steaua in aceasta vara, o nou promovata vrea sa-l salveze Superliga

Mihai Costea, jucator cumparat de Steaua in schimbul a 1,4 milioane de euro, are mari sanse sa paraseasca echipa din Ghencea dupa 3 ani in care s-a evidentiat doar prin aventurile nocturne.

L-a cumparat cu 1,4 milioane de euro si il anuntau drept viitorul golgheter al nationalei Romaniei. Mihai Costea a ajuns insa la 26 de ani fara sa prinda vreun meci pentru prima reprezentativa si, ba chiar mai mult, fara sa mai joace pentru prima echipa a Stelei in ultimul sezon, singura exceptie fiind meciul cu Avantul Barsana, in Cupa Romaniei.

Considerat ca fiind una dintre marile sperante ale fotbalului romanesc, Mihai Costea s-a stins extrem de repede, transferul la Steaua reprezentand pentru acesta una dintre cele mai mari greseli, atat pentru el, cat si pentru club.

Atacantul de 26 de ani se poate salva insa, iar CS Universitatea Craiova, noua echipa din Banie, intentioneaza sa il ajute, noteaza editia tiparita a cotidianului Gazeta Sporturilor.

Potrivit sursei citate, nou-promovata CS Universitatea intentioneaza sa atace Liga I atat cu Mihai Costea, cat si cu fratele sau, cel care nu a impresionat in ultimul sezon petrecut la CFR Cluj.

In varsta de 29 de ani, cu doar 3 goluri inscrise in 28 de partide pentru CFR, Florin Costea ar putea merge alaturi de fratele sau la CSU, insa doar in cazul in care echipa clujeana va decide sa-l lase liber de contract.

CSU Craiova a promovat in Liga I pe plan sportiv, insa asteapta decizia FRF in ceea ce priveste participarea in viitorul sezon al Ligii I. De asemenea, CSU il va numi pe Silvian Cristescu, fostul capitan al Stiintei, in functia de manager general.

1,4 milioane de euro a platit Steaua pentru 60 din drepturile lui Mihai Costea

300 de mii de euro este cota atacantului in acest moment, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.de

4,5 milioane de euro a oferit FC Koln pentru Florin Costea, in urma cu 4 ani, dar Adrian Mititelu a refuzat sa-l vanda

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!