Elias Charalambous a dezvăluit de ce l-a scos de pe teren pe Vlad Chiricheș în Oțelul Galați - FCSB
Roș-albaștrii au reușit, astfel, să câștige patru meciuri din patru jucate în noul sezon. FCSB e lider momentan în Superliga României cu nouă puncte după trei etape disputate.
Elias Charalambous a dezvăluit de ce l-a scos de pe teren pe Vlad Chiricheș în Oțelul Galați - FCSB
Vlad Chiricheș a fost titular, însă Elias Charalambous l-a înlocuit în minutul 63 cu Denis Haruț. De asemenea, antrenorul cipriot al FCSB-ului a ținut să-și felicite elevii pentru jocul de la Galați și a precizat că Octavian Popescu e un jucător talentat.
„Nu cred că a fost o victorie norocoasă, vreau să felicit jucătorii. Știam de la început că nu va fi ușor. Știam că se apără foarte bine. Am spus și la început că ne trebuie răbdare. Puteam înscrie mai multe goluri să terminăm meciul mai rapid. Am pierdut puțin din ritm la un moment dat. Tavi e un jucător foarte talentat. Toți jucătorii vor avea șansa lor.
Jucătorii nu sunt mașini. Trebuie să se odihnească. Toată lumea va avea șansa ei. Vom avea nevoie de toți jucătorii. Dacă învingem, atunci facem ceva bine. Sigur, avem și lucruri de îmbunătățit. O să încercăm să ne îmbunătățim.
(n.r. de ce a fost Chiricheș schimbat) A fost 100%. Pentru mine a fost foarte bine pe teren pentru primul meci. Noi nu am vrut să ne asumăm riscuri. E important pentru noi, nu vrem să-l pierdem.
De mâine ne vom concentra pe meciul cu CSKA 1948. Avem scorul, da, 1-0, dar nimic nu e terminat. Trebuie să avem cea mai bună strategie să ne calificăm. Jocul încă se joacă, calificarea e deschisă. Mai avem o jumătate de meci de rezolvat joi seară”, a spus Elias Charalambous, după meci.
Oțelul Galați - FCSB 0-2
Chiar dacă Oțelul a avut două bare, iar Vlad Chiricheș a fost aproape de un autogol în prima parte a meciului, roș-albaștrii au câștigat trei puncte importante la Galați, pe un stadion arhiplin.
Octavian Popescu a deschis scorul în minutul 40, după ce Andrei Cordea i-a pasat la aproximatitv 25 de metri, iar winger-ul FCSB-ului a șutat fără să stea pe gânduri și a reușit, astfel, să marcheze o bijuterie.
În repriza secundă, Andrea Compagno l-a învins pe Relu Stoian cu un șut din apropierea careului, după ce vârful italian a rămas unu contra unu, în urma unui contraatac fulger al roș-albaștrilor.
Echipele de start
- Oțelul Galați: Stoian - Rus, Yabre, Varela, Zhelev - Jardan, Neagu, Silva - Pop, Fatai, Cisotti
- FCSB: Târnovanu - Pantea, Dawa, Chiricheș, Ov. Popescu - Edjouma, Șut, Djokovic - Cordea, Băluță, Oct. Popescu
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News