Emoții pentru FCSB înaintea meciului decisiv cu Farul Constanța: „A venit doctorul! Nu prea e bine ce văd!”
Pe FCSB o așteaptă un meci crucial cu Farul Constanța, pe care este obligată să-l câștige, dacă vrea să încheie seceta de 8 ani fără titlu.
Victoria din etapa trecută, 1-0 cu CFR Cluj, a făcut-o pe FCSB să se apropie la un singur punct de Farul Constanța, înaintea meciului direct de la Ovidiu. Pentru a opri seceta de 8 ani fără titlu, roș-albaștrii trebuie să-l învingă și pe Gică Hagi și să obțină și un rezultat pozitiv cu Rapidul, asta dacă dobrogenii nu se încurcă cu CFR Cluj, în ultimul act al competiției.
Adrian Șut a acuzat dureri la antrenamentul premergător meciului cu Farul
La antrenamentul premergător partidei cu Farul a asistat și Gheorghe Mustață. Liderul Peluzei Nord a pornit un live pe TikTok pentru a-i informa pe fanii FCSB-ului că jucătorii sunt într-o formă excelentă. Numai că s-a oprit brusc când a văzut că Adrian Șut (24 ani) a acuzat dureri și nu a mai putut continua antrenamentul.
„S-a lovit cineva acolo, a venit doctorul. Nu vă spun cine, să nu speculăm.
Opa, e pe margine. Sper să nu fie grav. Nu prea e bine ce văd”, a spus Gheorghe Mustață.
Liderul Peluzei Nord l-a interogat pe închizătorul FCSB-ului despre starea de sănătate: „Ce faci? Ești bine?”, iar Adrian Șut a mărturisit că nu este nimic grav, chiar dacă a încheiat ședința de pregătire înaintea colegilor săi: „Da, m-a durut pe moment, dar sunt bine”, a spus mijlocașul defensiv al roș-albaștrilor.
- În acest sezon, Adrian Șut a bifat 30 de meciuri în campionat, în care a marcat 4 goluri și a oferit două pase decisive.
- În prezent, cota fotbalistului a atins apogeul. Publicația Transfermarkt îl evaluează la 1,2 milioane de euro.
- Adrian Șut mai are contract cu FCSB până în vara lui 2024.
Clasament play-off
1. Farul Constanța - 47 puncte
2. FCSB - 46 puncte
3. CFR Cluj - 39 puncte
4. Universitatea Craiova - 37 puncte
5. Rapid - 35 puncte
6. Sepsi OSK - 26 puncte
Gheorghe Mustață, decizie inedită înainte de Farul - FCSB
„Acum nu pot să știu câți vom fi. Noi vom fi cei 250 de suporteri care avem bilete. Plus că vor veni foarte mulți suporteri din Diaspora, foarte mulți membri cotizanți, suporteri din Constanța, pentru că noi avem foarte mulți suporteri în Constanța. Noi vom fi alături de echipă indiferent de situația.
În cazul în care vor veni foarte mulți, eu nu voi mai intra. Voi lăsa un lider să intre împreună cu ceilalți suporteri să încurajeze echipa. După care, eu voi rămâne afară cu ceilalți să cântăm exact ceea ce cântă cei de dinăuntru. Important e să încurajăm echipa”, a spus Gheorghe Mustață pentru știrile PRO TV și www.sport.ro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News