Era văzut drept viitorul Messi! Unde a ajuns să joace un fost fotbalist al Barcelonei, cu două trofee Champions League

Era văzut drept viitorul Messi! Unde a ajuns să joace un fost fotbalist al Barcelonei, cu două trofee Champions League Superliga

Academia lui FC Barcelona este una dintre cele mai apreciate academii de fotbal din lume.

Între 2005 și 2012, FC Barcelona a avut, în academia sa, un fotbalist pe care mulți îl vedeau drept unul dintre cei mai talentați din lume. Bojan Krkic era considerat de mulți drept viitorul cel mai bun dotbalist din lume, dar nu a fost așa.

Krkic și cariera lui au luat-o la vale începând cu anul 2011, când s-a transferat la AS Roma. Anterior acestui transfer, el câștigase două Champions League cu FC Barcelona. În Italia a jucat pentru AS Roma și AC Milan, după care și-a încercat iar norocul la Barcelona, îmsă după doar o lună, în 2013, a fost împrumutat la Ajax, ca mai apoi să fie cedat la Stoke pentru doar 1.8 milioane de euro.

  • Era Vazut Drept Viitorul Messi Dar Cariera Lui A Picat Din Senin Unde A Ajuns Sa Joace Fotbalistul Cu

Xavi - Alves - Messi  - Krkic

Mai apoi, cariera lui a decăzut și mai mult, ajunând la Mainz, Alaves sau Montreal, în Canada. În ianuarie 2021, acesta s-a desparțit de Montreal Impact, iar de atunci nu a mai avut echipă. Recent, el și-a găsit un angajament și va evolua pentru Vissel Kobe, în Japonia, acolo unde va fi coleg iarăși cu Iniesta.

Bojan Krkic a adunat 163 de meciuri pentru Barcelona, în care a marcat 41 de goluri și a oferit 19 pase decisive. Având o statistică impreionantă, nu este de mirare că avea statutul de viitor star. Totuli, el nu a mai impreionat nicăieri după. Cu excepția perioadei petrecute la Stoke, când a înscris de 16 ori în 85 de meciuri, fotbalistul de origine sârbă nu a marcat mai mult de 7 goluri nicăieri.

Serbia și-ar fi dorit să se bazeze pe el, însă Krkic are o selecție în naționala Spaniei încă din 2008, pe când avea doar 18 ani. Acum, ajuns la 30 de ani, Bojan rămâne cu amintirea unei cariere ce putea fi reușită și cu doar acea selecție, într-un meci cu Armenia.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!