Ereticul Tudor
Muresan de Cluj muta Inchizitia in secolul nostru - "Tudor e un criminal!" scrasneste presedintele care il trimite la rug pe arbitru. "Tudor e stelist!" se plange Muresan visand la executia in piata publica. "Tudor nu mai e de incredere !" ataca prin alunecare presedintele Clujului. Transfigurat si cu telefonul lipit de ureche parca, Muresan e in razboi deschis cu Tudor - simte nevoia sa-l striveasca pe arbitru.
Contra lui Muresan, Tudor are sansa dizidentului din Piata Tien An Men in fata tancurilor. Tudor e fara aparare pentru ca a gresit. El isi ispaseste cea mai grea pedeapsa din momentul in care a aflat ca a n-a dat penalty desi era cazul. Tudor a invatat duminica seara ca nu e deajuns sa incerci sa fii drept ci trebuie sa fii si inspirat - in tara "butoanelor" risti sa te confunde lumea daca te imbraci in negru. Cand se va intoarce din Purgatoriul fotbalului mic, Tudor va fi un acrobat obligat sa sara fara siguranta plasei. Daca Tudor va reusi atunci Muresan va afla ca, pentru CFR Cluj, un penalty neacordat la Semedo e mai putin periculos ca milionul de euro dat pe un portar ca Hirschfeld.
TNT
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News