OFICIAL Eric de Oliveira, prezentat la o echipă din Superligă! Va face parte din staff

Eric de Oliveira, prezentat la o echipă din Superligă! Va face parte din staff Superliga

La 37 de ani, Eric de Oliveira a fost prezentat oficial și va lucra în cadrul clubului Farul Constanța.

După retragere, brazilianul a făcut parte din proiectul de la ACS Mediaș, unde se ocupa de academia clubului. Acum, Farul a anunțat oficial că sud-americanul va lucra în staff-ul echipei lui Gică Hagi.

Eric de Oliveira a jucat la clubul lui Gică Hagi, pe vremea când acesta se numea Viitorul, între 2017 și 2018, respectiv 2019 și 2020. La Constanța a câștigat și singurul trofeu din cariera sa, Cupa României.

Eric de Oliveira, oficial la Farul Constanța!

„Începând de astăzi, cel mai bun marcator străin din istoria campionatului nostru se alătură echipei Farul Constanța !

Ajuns la 37 de ani, Eric a acceptat o nouă provocare în carieră și a decis să facă parte din staff-ul tehnic al echipei noastre. 

"Este o experiență nouă, dar alături de oameni care au făcut mereu performanță. Mi-am dorit mult să simt din nou aceeași emoție ca atunci când eram jucător și sunt convins că am făcut cea mai bună alegere" - Eric de Oliveira.

Bun venit, Eric, și cât mai multe succese alături de Farul Constanța!”, se arată pe site-ul Farului Constanța.

Farul Constanța este lider în Superligă, cu trei etape înainte de finalul sezonului regulat. Echipa lui Gică Hagi are 58 de puncte și este la două distanță de campioana CFR Cluj. FCSB completează podiumul, cu 51 de puncte.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!