Ermal Krasniqi, în Serie A? Italienii anunță: "Dan Petrescu poate să doarmă liniștit"
Ermal Krasniqi (24 de ani) a fost cumpărat de CFR Cluj în luna ianuarie, de la FC Ballkani, iar fotbalistul kosovar s-a impus imediat în echipa campioanei.
În 19 meciuri strânse la CFR Cluj, Krasniqi a marcat 5 goluri și a oferit două pase decisive. Kosovarul a avut evoluții apreciate inclusiv în dubla cu Lazio, din 16-imile Conference League (0-1 și 0-0), iar ulterior au apărut zvonuri potrivit cărora formația italiană ar vrea să îl cumpere pe jucătorul campioanei României.
Ermal Krasniqi, în Serie A? Italienii anunță: "Dan Petrescu poate să doarmă liniștit"
Inclusiv Dan Petrescu a vorbit despre un posibil transfer al lui Krasniqi, însă presa din Italia dă asigurări că, pentru moment, este vorba doar despre un zvon, iar fotbalistul din Kosovo nu s-ar afla pe lista lui Lazio.
"Primele zvonuri despre Krasniqi au început să circule după ce Sarri a vorbit frumos despre el înaintea meciului dintre Lazio și CFR Cluj. În timp, zvonurile nu s-au risipit, ci din contră, au crescut. În România există certitudinea că jucătorul kosovar este o țintă a lui Lazio.
A sosit la Cluj în ianuarie, după ce anterior jucase pentru Ballkani, iar extrema născută în anul 1998 a arătat că este unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei. Inclusiv Petrescu a subliniat la ultima conferință importanța lui Krasniqi, când a fost întrebat despre posibilul transfer la Lazio.
Pentru moment, antrenorul Clujului poate să doarmă liniștit. Ar fi vorba doar despre un zvon", scrie La Lazio Siamo Noi, care citează Radio Sei.
Înaintea meciului cu Universitatea Craiova, Dan Petrescu era întrebat dacă se teme că l-ar putea pierde pe Krasniqi în vară, având în vedere că se vorbea despre interesul lui Lazio.
"Mi-e frică să nu îl pierd pe Krasniqi la meciul de mâine, că e accidentat. Dacă Krasniqi ar pleca la un club aşa de mare, ar fi o realizare pentru el", a replicat Dan Petrescu.
- 200.000 de euro a plătit CFR Cluj pentru a-l transfera pe Krasniqi de la FC Ballkani, în ianuarie
- 700.000 de euro este cota de piață a kosovarului, potrivit Transfermarkt
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News