"Eu plecam in secunda 2". Radoi, intepat de Sumudica, dupa scandalul plecarii lui Pedrazzini. Italianul "se bate" si el in declaratii cu Dica
Steaua si-a schimbat in aceasta saptamana antrenorul principal, dupa ce italianul Massimo Pedrazzini a ales sa plece, nemultumit fiind de tratamentul lui Gigi Becali (DETALII AICI).
Massimo Pedrazzini, antrenorul principal al Stelei, s-a despartit de clubul ros-albastru (DETALII AICI). Italianul a spus ca nu a fost respectat de conducerea administrativa a Stelei (PRIMA DECLARATIE AICI)
Daca lui Massimo Pedrazzini nu i-a picat prea bine schimbarea contractuala propusa de Gigi Becali, celorlalti membri ai staff-ului tehnic le este indiferent. Cel putin asta a tinut sa precizeze Nicolae Dica, unul dintre secunzii din stafful alcatuit in vara de Mirel Radoi, cel care a vorbit ieri intr-o conferinta de presa.
"Eu nu sunt la acest club doar pentru bani. Acest club mi-a dat foarte multe, astfel ca am considerat ca nu e o tragedie daca mi se va diminua salariul. Am inteles ca sunt niste probleme financiare si se doreste reglarea. Toata lumea a fost de acord", a spus Dica.
La scurt timp dupa conferinta de presa a lui Nicolae Dica, italianul Massimo Pedrazzini a raspuns si el, acesta acuzandu-l pe fostul atacant ca nu a avut un discurs tocmai conform cu realitatea si ca si el, la randul sau, a fost in trecut nemultumit de salariu.
"Dica sa nu vorbeasca despre mine in necunostinta de cauza. Un preparator fizic castiga mai mult decat mine?! Cu tot respectul pentru munca pe care o depune, dar mi se pare ca pentru Becali nu am nicio valoare. De aceea mi s-a parut corect sa plec. Poate Dica a uitat anumite discutii despre bani si despre marirea salariala pe care a primit-o in trecut", a spus Massimo Pedrazzini.
Marius Sumudica, unul dintre antrenorii care viseaza si el la titlu in acest sezon, a comentat si el problemele din curtea rivalei Steaua. Tehnicianul Astrei Giurgiu l-a criticat voalat pe Radoi, spunand ca el ar fi plecat imediat de la club, din respect pentru colegii sai.
"Daca i se va intampla unui membru al staffului meu, sa i se injumatateasca salariul, nu raman eu in continuare. Asta inseamna sa-ti aperi staff-ul!
Cand am venit aici, am facut-o cu patru oameni de care raspund. Raspund de familiile lor, de copiii lor, de tot ce inseamna viata lor, pentru ca suntem o echipa, nu Sumudica si restul.
Daca s-ar intampla asa ceva cu unul din staff-ul meu, nu as mai putea sa lucrez. E o chestie de respect, in primul rand. Trebuie sa iti respecti antrenorul principal si respecţi si staff-ul.
Daca sunt alte relatii la FCSB, pe ei trebuie sa ii intrebati. Eu nu as fi procedat asa niciodata cu un secund de-al meu. Daca unui secund ii era diminuat salariul, a doua zi nu mai veneam la antrenament.
Daca maine cineva din conducerea clubului vine si vrea sa injumatateasca salariul sau sa dea afara pe unul dintre cei cu care lucrez, trebuie sa vorbeasca cu mine si sa imi spuna de ce e nemultumit", a declarat Sumudica.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News