Eugen Neagoe a explicat motivul pentru care s-a iscat conflictul cu Marius Croitoru
'U' Cluj a încheiat la egalitate meciul cu FC Argeș de pe teren propriu, scor 1-1.
La câteva secunde după finalul meciului de pe Cluj Arena, Eugen Neagoe a fost surprins dând mâna cu jucătorii și arbitrii, însă, dintr-o dată, a izbucnit un conflict cu antrenorul oaspeților, Marius Croitoru.
După meci, Eugen Neagoe a explicat ce s-a întâmplat, evidențiind faptul că supărarea celor4 doi antrenori a iscat un mic conflict, care s-a aplanat repede, ulterior.
„Nu s-a întâmplat nimic, eram și eu supărat, și el. Am vorbit cu el și după, îl cunosc de foarte mult timp. El îmi era adversar ca jucător, era un băiat ok, vorbeam cu el. Nu am nicio problemă”, a spus Eugen Neagoe după remiza cu FC Argeș.
Eugen Neagoe s-a repezit la Marius Croitoru după U Cluj - FC Argeș
Croitoru a fost filmat de camerele TV în timp ce trecea pe lângă Neagoe, iar la câteva secunde distanță se poate observa cum Constantin Schumacher, antrenorul secund al lui FC Argeș, încercă să îi despartă pe cei doi.
Neagoe a fost ținut cu greu de mai mulți oameni din staff-urile celor două echipe, antrenorul lui U Cluj părând foarte nervos și încercând să meargă la Croitoru, care avea o atitudine mai degrabă defensivă.
Nu este clar de unde a pornit conflictul sau ce ar fi vrut să facă Eugen Neagoe, însă la câteva zeci de secunde distanță cei doi au ajuns față în față, au dat mâna și s-au împăcat.
După remiza înregistrată pe Cluj Arena, U ocupă locul 13, cu 18 puncte, în timp ce FC Argeș se află pe poziția 10, cu 21 de puncte.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News