Eugen Neagoe, lăudat de căpitanul Universității Craiova: „De mult nu a mai fost așa!”

Eugen Neagoe, lăudat de căpitanul Universității Craiova: „De mult nu a mai fost așa!” Superliga

Universitatea Craiova se pregătește de debutul în noul sezon al Superligii. Oltenii vor da în prima etapă peste nou-promovata Dinamo.

Nicușor Bancu a anunțat că atmosfera din vestiare este una prielnică pentru performanță și l-a lăudat pe antrenorul Eugen Neagoe pentru atmosfera plăcută pe care a creat-o în sânul echipei.

Oltenii s-au săturat să aștepte și speră ca în acest sezon să facă surpriza și să câștige titlul.

„Sper să fie un sezon de 10 pentru toată echipa, să ne îndeplinim obiectivele. Nu vreau să vorbesc foarte mult, vreau să dovedim pe teren că merităm să fim pe primul loc la sfârșitul sezonului. Nu contează, cu orice echipă picam era prima etapă și nu suntem foarte bine pregătiți cu toții, mai avem multe de pus la punct.

Ne așteaptă un meci dificil și trebuie să câștigăm. Nu pot să zic că este un program foarte greu, ținând cont pe care le întâlnim la început, dar cu aceste echipe am pierdut în fiecare an titlu. Am avut probleme în fiecare an și cred că acolo s-a pierdut campionatul.

Am vorbit cu Mister, mi-a spus că eu și Mitriță suntem marile transferuri ale lui și sper să nu îl dezamăgim. Va fi un sezon greu, fiecare echipă s-a întârit, dar noi trebuie să fim bine în fiecare și să câștigăm fiecare partidă. Sunt foarte multe echipe, FCSB, CFR, Farul și Rapid ne pot încurca oricând și să se bată la titlul.

S-a decis cine este căpitanul, nu este nicio supărare din partea nimănui. Este totul ok, ne înțelegem bine unii cu alții și sperăm să ne înțeleg și în teren așa de bine. Nu a fost demult o atmosferă așa de bună, de când este Mister s-a văzut că ne-a adunat foarte bine pe toți și sper să se vadă și în teren, să aducem cât mai multe puncte”, a spus Nicușor Bancu, înaintea meciului cu Dinamo.

Dinamo - Universitatea Craiova se joacă luni, de la ora 21:20, în prima etapă din Superliga, pe stadionul „Arcul de Triumf”.

Mutările făcute de Universitatea Craiova pe piața transferurilor

Veniri - Alexandru Mitriță (28 de ani / extremă stânga / România / New York City / liber de contract)

Reveniri după împrumuturi - Florin Borța (24 de ani / fundaș dreapta / România / Petrolul), Ivan Martic (32 de ani / fundaș dreapta / Elveția / FC "U" Cluj), Ionuț Mitran (21 de ani / fundaș dreapta / România / CSM Slatina), Atanas Trică (18 ani / atacant / România / CSA Steaua), Marian Danciu (21 de ani / extremă stânga / România / CSM Slatina).

Plecări - Bogdan Mitrea (35 de ani / fundaș central / România / "U" Cluj / contract reziliat), Bogdan Vătăjelu (30 de ani / fundaș stânga / România / contract încheiat), Valerică Găman (34 de ani / fundaș central / România / FC Hermannstadt / contract încheiat), Jean Baptiste Mendy (19 ani / fundaș central / Senegal / ACB Ineu / împrumut expirat), Ionuț Vînă (28 de ani / mijlocaș central / România / FCV Farul / contract reziliat), Sergiu Hanca (31 de ani / extremă dreapta / România / Petrolul / contract reziliat), Ivan Martic (32 de ani / fundaș dreapta / Elveția / contract reziliat).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!